LUJENI. Cea mai veche menționare a lujenilor datează, indirect, din 1421, când proprietarul satului, Dragomir Vranici (probabil tatăl lui Costea Vranici, dacă nu cumva însuși Costea Vranici) este menționat printre membrii sfatului domnesc al lui Alexandru cel Bun.
Menționarea directă datează, însă, din 1452, drept satul „anume Lujani, care sunt mai jos de Râpujinți, pe Prut, satul Lujeni (Lujan, în alte documente) aparținuse cneazului lituanian „Alexandru, astfel numit Vitovt”, fiul primului mare duce al Lituaniei, Kiejstut, cel care avea să moară în bătălia de la Troki, a fost proprietar al satelor Șipeniț și Lujeni, cumpărând Lujenii, în 7 septembrie 1452, cu 400 zloți turcești, de la Coste Vranici, unde a și construit o biserică, închinând-o Înălțării Domnului.
În 1582, moștenitorii Lujenilor aveau să vândă satul lui Ieremie Movilă, trecând, după moartea acestuia, în 1606, în proprietatea fratelui său de mamă, Simeon, apoi în cea a hatmanului Isac Balica, care o va stăpâni până în anul 1611, când Lujenii trec în stăpânirea cronicarului Miron Costin, ruda cea mai apropiată a lui Isac Balica
Moștenitorii ducelui lituanian, Dumitru Epure, pârcălab de Soroca, Melisan Teban și Miron Costin (prin soție), pârcălab de Hotin, aveau să se revendice Lujenii, în 12 mai 1662, dar Dabija Vodă considerând că urmașul legal al lui Vitovt și stăpân al Lujenilor este Miron Costin, îi întărea moșia cronicarului.
După decapitarea lui Miron Costin, în decembrie 1691, pe când preot în Lujeni era un oarecare George, soțul Anastasiei și tatăl lui Vasile Precop, moșia Lujeni trecu în proprietatea lui Nicolai, fiul lui Miron Costin, care o va dărui drept zestre, în 1757, fetei sale, Maria, măritată, prima dată, cu Macri, apoi, a doua oară, cu spătarul Iordachi Luki (Luca). Conacul boieresc al Costinilor se afla pe locul în care se afla, în 1893, casa gospodarului Mihail alui Nicolai Pilata.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Lujeni, moșia Mariei Macrioai, „94 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Ștefan și Vasile, 1 dascăl, Toader, 15 scutelnici ai Mariei Macri, adică Sâmen pânzar, Gavril Șpirtu, Hrihor Moșniaga, Hrihor morar, Andrieș grădinar, Fedor Benzală, Hrihor Culiciac, Ivan Koko, Simion Clipacia, Ion Clipacia, Georgi pânzar, Vasile Ciornei, Ivan Bohonuc, Oleksa volintir și Matei Curicul, 1 jidov, Froim, 3 văduve, Odochia, Nastasia și Gafița, 12 case pustii, 12 țigani, adică Vasile jude, Ursachi, Ștefan, Toader, Sandul, Ștefan, Ambrosi, Acsinti, Vârlan, Sandul, Ștefan și Gavril, și 48 birnici, și anume: Vasile Orelețki, Fodor Orelețki, Hrihor Bașaka, Alecsa Mihalachi, Iacob Petriniac, Ion Colțudan, Pintelei Siruniac, Luchian Sauciuk, Vasile vătăman, Neculai Savciuk, Ștefan Șpircul, Grigoraș Manduc, Macsim Sauciuk, Mihail Sauciuk, Nechifor Bașac, Vasile Foca, Mihail Lipciuk, Toader Acsintic, Iurii Acsântiuk, Vasile Feleșko, Georgi Odoviiciuk, Simion Cricinic, Macsim Curiciuk, Ștefan Neculaiciuk, Tănasă Cogidiuk, Ion Odoveciuk, Dănilă Gidiu, Vasile Râznik, Petro Zaiciuk, Ion Agaftonuk, Ivan Tuderuc, Ilaș Isianciuk, Ion sin Cruț, Andrieș nepot lui Cureșciak, Irimie Tcaci, Vasile Berezko, Ivan Ciuprik, Toader Șperciuk, Ivan Cutucu, Mihail Bidric, Ivan Lucuciak, Toaderașco Lucuciak, Iacob Tcaciuc, Statii Savciuk, Iacob Savciuk, Hrihor Fresinic, Grigoraș Moșniaga și Petro Felușchii.
Vatra satului, megieșă cu Sipenitul, Coțmanii, Vitiliuca și Mămăiești, inițial poziționată pe malul stâng al Prutului, avea, în 1774, 84 familii, numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 155.
În 17 aprilie 1782, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a moșiilor în Bucovina s-a prezentat spătarul Iordachi Luki, din Moldova, care îl va lăsa moștenire, în noiembrie 1791, fiului lui, George.
În 1 septembrie 1810, George Luki renunța la Lujeni, în favoarea cumnatului său, hatmanul Nicolai Stratulat, care îl va stăpâni până în 7 august 1821, când, datorită restanțelor în plata dărilor, moșia Lujeni avea să fie vândută, prin licitație publică, pentru 36.000 lei, armeano-polonului David Capdebou-Antonowicz și fiului său, Anton, în 11 august 1849 fiind menționat ca proprietar al satului David Antonowicz, care va vinde Lujenii, în 10 august 1892, nepoatei sale, Gertruda de Torosiewicz, și nepoților săi, David și Adolf de Abramowicz.
În 16 iunie 1875, moșia Lujeni avea să fie vândută altei familii armenești, cea a lui Bogdan și a Mariei Botuschan (Botușan).
Biserica Arătarea lui Cristos din Lujeni, întemeiată de cneazul lituanian Vitovt, avea să fie restaurată, în 1770, de Maria, văduva stolnicului Iordachi Luca, fiul lui George Luca.
În 1843, patron al bisericii din Lujeni, cu 1.124 enoriași, era David de Antonievici, postul de paroh fiind vacant. În 1876, când patron bisericesc era familia armeanului Botușan, biserica avea 1.759 enoriași, paroh fiind Dimitrie Manasterschi. În 1907, patroni bisericești erau Bogdan și Andrei de Botușan, paroh fiind Teodosie Cautiș, născut în 1865, preot din 1887, paroh din 1897, iar cantor, din 1900, Ioan Paziuc, născut în 1841.
Din 1860, funcționa în comună o școală cu 5 clase[2].
În 1890, comuna Lujeni avea 2.800 locuitori, iar parohul Dimitrie DAN tocmai publica o superbă monografie a satului. Învățători erau Vasile Orza și I. Ucraineț, Teodor Cureși era primar, iar Ioan Paziuc – cantor bisericesc.
Cei mai vechi locuitori ai Lujenilor sunt, după Dimitrie Dan, Andrei cel Negru, menționat în 13 iulie 1760, și Ioan Costenco, menționat în 15 iulie 1667. În Lujeni existau familii cu nume românești, precum Lăcustă, Curiș, Pilat, Bașac, Cioban(iuc), Calancea, Coșar(iuc), Lucaci, Maidan(schi), Moșuc etc[3].
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 414
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 15, 1876 p. 80, 1907 p. 106
[3]GAZETA BUCOVINEI, Nr. 49/1893