Odată cu restructurările produse în vară la clubul de pe Areni, tânărul fundaș sucevean Paul Mateciuc a fost nevoit să meargă să-și caute norocul în altă parte. Din dorința de a evolua meci de meci, apărătorul în vârstă de 21 de ani a acceptat oferta grupării de Liga a III-a FC Zalău, iar alegerea sa pare să fi fost una inspirată. Mateciuc și-a câștigat rapid locul în echipă și a devenit un titular obișnuit al formației pregătite de fostul mijlocaș al Universității Cluj Constantin Olariu.
„Pot să spun că m-am integrat bine, iar lumea de aici este mulțumită de mine. N-am avut continuitate în ultima vreme, iar acum, jucând constant, simt o mai mare încredere în mine de la meci la meci”, a declarat fotbalistul care a izbutit să marcheze și un gol pentru FC Zalău, în meciul de campionat cu Unirea Dej.
Paul Mateciuc a început fotbalul în urmă cu zece ani, la Cetatea Suceava, unde a fost antrenat de Radu Cașuba, Victor Gălușcă și Silviu Stănescu. Ulterior, a trecut la Sporting Suceava, sub comanda lui Cornel Dârman și Ciprian Anton, perioadă în care a stârnit și interesul celor de la Piatra Neamț. A apucat chiar să debuteze în Liga I în tricoul Ceahlăului, în 2015, într-un meci cu Universitatea Cluj.