Lui Heidi Klum nu i-a plăcut niciodată să prezinte moda



Modelul german Heidi Klum, a declarat că nu a apărut în prea multe prezentări de modă, deoarece nu are o constituție fizică potrivită și nu arată suficient de slabă pe podium, informează site-ul FemaleFirst.co.uk.
„Nu mi-au plăcut niciodată prea mult show-urile de modă. Nu arăt suficient de slabă pe pasarelă. Sunt fete care arată mai slabe și mai înalte. Eu nu m-am înfometat niciodată doar ca să arăt mai bine pe podium”, a declarat Heidi Klum.
Klum a mai precizat că nu a luat niciodată în seamă complimentele pe care le-a primit de la oamenii din industria modei.
„Oamenii din această industrie își spun mereu că arăți extraordinar. Auzi asta atât de des încât îți intră pe o ureche și îți iese pe alta pentru că, de cele mai multe ori, vor să te facă să te simți bine. Este foarte drăguț când auzi asta de la o persoană specială și atunci apreciez asta”, a mai spus ea.