Lui Buză îi e dor de Mărgelatu!



Se pare că strategia lui Reghe face prozeliți la case mai mari! Rafa Benitez, antrenorul lui Napoli, s-a dus la Londra pentru meciul cu Arsenal și a început prin a lansa niște declarații războinice despre cum echipa sa va rupe Liga Campionilor în două anul acesta. Iar tunarii au fost cam la fel de impresionați ca nemții de la Schalke, așa că i-au scos repede din ghete pe italieni, cu neamțul Oezil în dublu rol, de marcator și pasator. Adevărul e că s-a văzut italianul mai pauper, de-ăla din sud, care nu cotizează la impozite, așa că subalternii lui Collina nu se reped să le pună mingea pe var, cum s-a procedat cu ăia din Nord, de la Milano și Torino. Căci absolut scandalos a fost acel 11 metri acordat la Balotelli, cu o seară înainte, la Ajax-Milan! Ar merita supendați amândoi, și arbitrul, și provocatorul ăla de Mario. Iar celor de la Juve chinul le-a fost curmat tot slugarnic, imediat ce măria-sa atacantul italian a fost atins în careu de un turc de la Galata. Niciodată, sunt convins de asta, nu s-ar fi acordat un asemenea penalty în celălalt careu. Păi se compară cu intrarea aia pe gleznă, trecută cu vederea la Șahtior – Manchester United?!
În fine, oricât de enervante sunt slugărniciile astea, a mai fost una care pur și simplu m-a uluit. Un ziarist care de mult nu-și mai încăpea în piele de talent (o perioadă i-a fost omolog lui Meme, pe la o echipă de primă ligă), a scos din burtă o concluzie abominabilă după meciul pierdut de Steaua în fața lui Chelsea. Ce credeți că i-a trecut lui Buzărin prin cap? O idee atât de mare: de-aia nu i-a mai bătut Steaua încă o dată pe ăștia de la Chelsea, ca în primăvară, pentru că… ține-ți-vă bine… Gigi Becali nu mai e liber! Cică de-aia fac ăștia de-afară numai prostii, că le lipsește mâna forte. Hai, pe bune, cum să elucubrezi în halul ăsta?! E un mod jalnic de a i-o plăti lui Meme, doar pentru că acesta l-a făcut varză într-o emisiune. Iar pentru asta faci uitați anii ăia mulți în care nimeni nu făcea greșeli pentru că nu mai era loc de Becali! Câte cupe și campionate s-or fi luat cu „latifundiarul”, câte victorii mărețe în Liga Campionilor? Dacă-i lipsește atât de mult Becali, e o pâine de mâncat și la Jilava…