Celebrul actor american Brad Pitt, în vârstă de 45 de ani, tată a șase copii, pe care îi crește alături de partenera lui de viață, actrița Angelina Jolie, a mărturisit recent că se simte împăcat cu vârsta sa și că apreciază această perioadă de maturitate din viața lui, informează people.com.
„Nu mai sunt un puști, acum am șase copii”, a declarat Brad Pitt pentru revista Bild din Germania, cu ocazia turneului de promovare a filmului „Inglorious Basterds”, în regia lui Quentin Tarantino.
Brad Pitt a mărturisit că nu se teme să îmbătrânească: „Nu, dimpotrivă, chiar îmi place. E o etapă bună din viața mea”.
În ultimele luni, actorul a petrecut mult timp acasă, alături de familia sa: „Mă trezesc devreme și pregătesc micul dejun. Îi îmbrac pe copii și-i pun să se spele pe dinți. Apoi îi duc la școală”.
Dimineața este, de altfel, momentul în care dormitorul cuplului Jolie-Pitt devine cel mai aglomerat, deoarece toți cei șase copii vin să își salute părinții și se urcă alături de ei în pat. „Avem un pat lat de trei metri, dar nu e suficient de mare. Dimineața, ei se urcă cu toții în pat, ca și cum supraviețuirea lor ar depinde de asta. Cu toții suferim puțin din cauza lipsei somnului”, spune actorul.
Brad Pitt a mărturisit că nu ar schimba nimic din viața lui actuală, declarând că se află exact acolo unde își dorea să se afle. Totodată, el a adăugat că își organizează activitățile zilnice astfel încât să poată petrece puțin timp și cu partenera lui de viață, actrița Angelina Jolie, chiar dacă locuiesc într-o casă aglomerată.
„Ne facem timp și pentru noi. Este un lucru foarte important în orice relație”, a explicat Brad Pitt.
Brad Pitt și Angelina Jolie sunt considerați a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, în ciuda faptului că nu sunt căsătoriți. Cei doi au în prezent șase copii, dintre care trei sunt adoptați – Maddox, în vârstă de opt ani, născut în Cambodgia, Pax, în vârstă de cinci ani, născut în Vietnam, și Zahara, în vârstă de patru ani, născută în Etiopia. În afară de gemenii Knox Leon și Vivienne Marcheline, născuți pe 12 iulie, anul trecut, la Nisa, în Franța, Angelina Jolie și Brad Pitt mai au o fiică biologică, Shiloh, născută în Namibia, în 2006.