Europarlamentarul PD-L Petru Luhan a declarat că în România se poate dezvolta turismul social, printr-o acțiune inițiată de Comisia Europeană intitulată „Calypso”. El a arătat că una din preocupările sale se referă la modul în care se asigură fondurile necesare pentru punerea în valoare a potențialului local și cum se monitorizează proiectele și măsurile implementate, indiferent de sursa de finanțare, astfel încât acestea să nu se suprapună. Luhan a explicat că astfel de probleme apar și în cazul turismului, precizând că într-un județ sau regiune pot fi derulate diverse proiecte care generează efecte pe termen mediu și lung mai greu de cuantificat, iar succesul în domeniul turistic este strâns legat de infrastructură, servicii și marketing.
„«Calypso» este o inițiativă în domeniul turismului social ce a adus în prim-plan problema modului în care actori publici și privați pot colabora astfel încât categoriile sociale dezavantajate care au nevoie de anumite servicii de sănătate să poată beneficia de acestea în zone turistice. În mod firesc mă interesează detaliile și vreau să urmăresc ceea ce se va întâmpla mai departe, astfel încât România să valorifice orice oportunitate în acest sens”, a declarat Petru Luhan.
Luhan a adresat Comisiei Europene o întrebare scrisă prin care a dorit să știe care sunt instrumentele pe care Comisia Europeană și statele membre le utilizează pentru a evalua complementaritatea intervențiilor realizate la nivel local în domeniul turismului, astfel încât să se asigure cea mai eficientă și eficace utilizare a fondurilor europene. „Orice suprapunere de fonduri reprezintă de fapt bani pierduți pentru investiții necesare în alte zone sau alte domenii, investiții pentru care nu au ajuns fondurile. Nu vrem să ne confruntăm cu astfel de situații, mai ales acum, în contextul crizei economice. În răspunsul primit de la domnul Verheugen, în numele Comisiei Europene, se precizează că există mai multe categorii de fonduri pentru turism, însă dezvoltarea turismului rămâne în sarcina statelor membre și a regiunilor acestora, rolul UE fiind acela de a completa activitățile lor acolo unde se conferă o valoare adăugată”, a precizat europarlamentarul PD-L.
Luhan crede că regiunile din România pot urma exemplul dat de alte țări
El a adăugat că în răspunsul primit se mai arată că importante sunt inițiativele unor regiuni care au început să definească strategii integrate în turism, cum ar fi „Strategia pentru Turism 2003-2010 a Nord-Vestului Angliei” sau „Strategia pentru Turismul Litoral a Țării Galilor”, prin care se permite depășirea simplei utilizări a ajutorului comunitar și sporirea contribuției turismului în economiile regionale.
„România și regiunile sau județele sale trebuie să urmărească evoluția unor regiuni similare. Competiția în utilizarea fondurilor europene în turism sau în orice alt domeniu are la bază și capacitatea de planificare și management. Voi propune în dezbaterile din România o serie de discuții referitoare la strategiile de dezvoltare a turismului într-un mod integrat și sunt convins că voi găsi toată susținerea din partea instituțiilor de resort”, a încheiat Luhan.