Opinie

Luhan spune că etnobotanicele ar putea fi interzise și în România



Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan a declarat că plantele etnobotanice ar putea fi interzise și în România. El a arătat că, potrivit statisticilor prezentate de spitalele din țară, în anii 2009 și 2010 s-au înregistrat numeroase cazuri de intoxicații severe în urma consumului de etnobotanice, precum și câteva cazuri de deces. Petru Luhan a spus că țări precum Polonia, Suedia, Danemarca, Anglia, Germania au interzis un număr mare de substanțe identificate ca fiind psihotrope și psihoactive.
„De cele mai multe ori, consumatorii nu sunt conștienți de efectele asupra sănătății lor. Substanțele comercializate, deși nu fac parte din lista substanțelor interzise, sunt foarte greu de supus controlului, punând corpul medical în imposibilitatea de a oferi ajutor, deoarece combinațiile chimice folosite au reacții necunoscute. Singura măsură ce se poate lua este aceea de a interzice funcționarea acestor magazine, după care trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a elimina comercializarea prin intermediul internetului”, a declarat Luhan.
România ocupă locul patru în UE la consumul de etnobotanice
El a adăugat că România ocupă locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de plante etnobotanice (7%), după Anglia – 37%, Germania – 15% și Olanda – 14%.
“Apreciez enorm că România ia inițiativa de combatere a efectelor nocive provocate de consumul de plante psihotrope și psihoactive și sunt gata să ofer sprijinul și expertiza mea în acest sens. Am cerut Comisiei Europene, printr-o scrisoare adresată Comisarului european pentru Sănătate și Protecția Consumatorului, să ia măsuri pentru interzicerea producerii, comercializării și introducerii în spațiul comunitar a acestor substanțe nocive”, a mai spus Luhan.
El a mai precizat că la începutul acestei săptămâni a participat la ședința Grupului Interministerial de lucru, constituit pentru a găsi o soluție eficientă pentru combaterea comercializării substanțelor etnobotanice. Europarlamentarul a explicat că această comisie de specialitate urmărește elaborarea unui pachet de masuri pentru rezolvarea problemei consumului de etnobotanice, care va consta într-un ordin de miniștri și ulterior elaborarea unui proiect de lege.
“În scurt timp sper să se realizeze o lege după modelul polonez. De asemenea, cred că în curând comercializarea etnobotanicelor va fi interzisă și se vor stabili proceduri concrete pentru implementarea actelor normative”, a spus europarlamentarul PD-L Petru Luhan.