Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan consideră că PSD va scădea în sondaje în perioada următoare. El a spus că socialiștii au început să piardă „din ce în ce mai mult teren în Uniunea Europeană”, iar la nivel național PSD nu face excepție. „PSD va scădea în sondaje la fel de repede cum a crescut o perioadă, printr-o propagandă ieftină și lipsită de conținut și viziune. PSD nu știe să facă altceva decât un astfel de tip de politică, lipsită de substanță, care nu urmărește decât manipularea românilor. Pentru a ajunge la putere, PSD a folosit mereu atacuri la persoană, mituirea electoratului cu mici și bere, amăgirea oamenilor cu promisiuni deșarte”, a spus Luhan.
El a arătat că după alegerile europarlamentare din 2009, socialiștii au pierdut peste 10 procente la nivel european. Europarlamentarul PD-L a mai declarat că lipsa unei conduceri puternice este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă PSD. „A fi lider înseamnă să ai idei, viziune și capacitatea de a implementa acea viziune. Azi, nici unul dintre liderii PSD nu are cumulativ aceste calități. PSD nu are un program de modernizare a țării, în timp ce România vrea să fie o societate modernă, europeană”, este de părere Petru Luhan. El a mai spus că toate statele moderne europene, cu unele excepții, au o conducere de centru dreapta. „Cred că în prezent electoratul votează mult mai rațional decât în alți ani. PSD va scădea în sondaje la fel de repede cum a crescut”, a încheiat Petru Luhan.
Opinie
Luhan: PSD va scădea în sondaje la fel de repede cum a crescut
