Întâlnire

Luhan organizează la Senat o dezbatere legată de perspectiva finanțărilor comunitare după anul 2013



Petru Luhan: „Eu susțin că nu vom putea obține creșterea competitivității economice a UE fără coeziune economică, socială și teritorială”
Petru Luhan: „Eu susțin că nu vom putea obține creșterea competitivității economice a UE fără coeziune economică, socială și teritorială”

Europarlamentarul PD-L Petru Luhan va organiza în Senatul României o masă rotundă care va avea ca temă perspectiva finanțărilor comunitare după anul 2013. Luhan a precizat că la discuții vor fi invitați parlamentari români, autorități publice centrale și locale, precum și reprezentanți ai mediului privat. El a arătat că unul dintre subiectele supuse discuției va fi legat de investițiile în infrastructură și perspectivele finanțării acestora după anul 2013. Europarlamentarul PD-L a arătat că recent a adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene pentru a afla în ce măsură, în cadrul Strategiei Uniunii Europene 2020, vor fi susținute investițiile în dezvoltarea infrastructurii de transport, sociale, educaționale și în domeniul sănătății.
„Desigur că sunt în dezbatere multe documente care privesc viitorul Uniunii Europene sau al unor politici sectoriale, însă am considerat că este important pentru noi, românii, să știm ce se va întâmpla cu investițiile în infrastructură după 2013. Din acest motiv am dorit să obțin cât mai multe detalii concrete despre modul în care Comisia Europeană propune îndeplinirea obiectivelor UE 2020, strategia care va sta la baza construcției europene în următorii zece ani”, a declarat Luhan.
El a adăugat că în răspunsul primit de la Comisia Europeană se arată că la nivel european există mai multe inițiative, printre care o „Platformă europeană de combatere a sărăciei”, pentru a asigura coeziunea socială și teritorială, astfel încât avantajele creșterii și creării de locuri de muncă să fie accesibile pe scară largă, „Tineretul în mișcare”, care face apel la statele membre să asigure investiții eficiente, la toate nivelurile sistemului educațional și, nu în ultimul rând, „O Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor” care va prezenta propuneri de modernizare a sectorului transporturilor.
„Un aspect important îl reprezintă măsura în care se vor accepta proiectele ce prevăd investiții în infrastructură, având în vedere că nu va mai exista obiectivul convergență economică și socială. Dezvoltarea economică așa cum se înțelege din documentul Comisiei Europene se poate realiza prin proiecte diferite. Aș vrea să menționez că și autoritățile locale își manifestă îngrijorarea față de faptul că în Strategia UE 2020 abordarea teritorială nu se regăsește, dând impresia că va urmări doar o abordare sectorială. Eu susțin că nu vom putea obține creșterea competitivității economice a UE fără coeziune economică, socială și teritorială. Nu supun discuției obiectivele pentru perioada următoare, dar cred că drumul pe care îl vom alege pentru îndeplinirea lor este crucial pentru România”, a declarat Petru Luhan.