Europarlamentarul PD-L de Suceava, Petru Luhan, a anunțat că va sprijini programul european „Erasmus pentru tinerii antreprenori”. Vicepreședinte al tinerilor europarlamentari PPE, Luhan a spus că programul își propune să stimuleze spiritul antreprenorial, competitivitatea și dezvoltarea companiilor nou înființate, precum și ale întreprinderilor mici și mijlocii din Uniunea Europeană. „Programul reprezintă o șansă pentru tinerii întreprinzători care doresc să lanseze sau să dezvolte o afacere. De asemenea, este o oportunitate pentru tinerii români care doresc să beneficieze de experiența în afaceri a altor tineri europeni sau a întreprinderilor europene moderne. Sunt convins că, așa cum programul Erasmus pentru mobilitate universitară a avut un succes enorm în rândul tinerilor din România, și acest program european se va bucura de o largă participare din partea tinerilor români”, a declarat Petru Luhan.
El a precizat că tinerii din România se pot informa cu privire la „Erasmus pentru tinerii întreprinzători” pe site-urile de internet www.erasmus-antrepreneurs.eu sau www.luhan.ro, unde pot să aplice pentru a beneficia de schimbul de experiență oferit prin acest program. „Voi avea mai multe întâlniri cu organizațiile de tineri din România și îi voi încuraja să participe la acest program. Pentru România este esențial ca în această perioadă să valorifice fondurile structurale pe care le primește de la Uniunea Europeană și să încurajeze participarea cetățenilor la acest gen de programe”, a mai spus europarlamentarul PD-L.
Tinerii pot munci până la șase luni alături de un antreprenor din UE
Luhan a explicat că programul „Erasmus pentru tinerii antreprenori” este o inițiativă a Comisiei Europene și a Parlamentului European, prin care tinerilor antreprenori li se oferă șansa unui schimb de experiență transfrontalier la nivelul Uniunii Europene, în vederea acumulării de experiență în domeniul afacerilor. De asemenea, antreprenorii experimentați pot aplica pentru a-și diversifica afacerea, pentru a-și dezvolta activitatea și pentru formarea unor noi legături la nivel european.
Petru Luhan a precizat că acest program le va permite tinerilor antreprenori europeni să petreacă până la șase luni de muncă alături de un antreprenor experimentat dintr-un alt stat al Uniunii Europene, pentru a învăța cum să își dezvolte și să își îmbunătățească propria afacere. La acest program pot aplica tinerii care doresc să inițieze o afacere sau care au inițiat-o în ultimii trei ani, indiferent de domeniul de activitate al firmei.