Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan, consideră că simplificarea procedurilor de alocare a fondurilor europene reprezintă o condiție obligatorie pentru ieșirea din criză.
„Este destul de devreme să spunem că un stat sau altul va avea probleme în a utiliza fondurile structurale și de coeziune alocate. În același timp notăm că între dificultățile menționate de Comisia Europeană se află aspecte care trebuie să fie luate în calcul imediat la nivel național, pentru a fi identificate cât mai curând posibil soluții. Depinde în primul rând de fiecare stat membru cum va înțelege să folosească aceste fonduri în actuala perioadă de criză și cât de mulți bani vor fi absorbiți”, a declarat Petru Luhan, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European.
El a arătat că, potrivit Raportul strategic pentru anul 2010 privind punerea în aplicare a programelor pentru perioada 2007-2013, România se numără printre statele care au identificat ca principale obstacole de sistem în absorbția fondurilor, distribuția neclară a sarcinilor la nivel național, experiența insuficientă, lipsa capacității administrative atât la nivelul autorităților de gestionare, cât și la cel al beneficiarilor și procesele de reorganizare internă a administrațiilor publice.
„Este normal ca începutul implementării politicii de coeziune să fie greoi în statele care au devenit de scurt timp membre ale Uniunii Europene. Este o situație comparabilă cu cea a altor state care au intrat mai devreme decât România sau Bulgaria în Uniunea Europeană. Cele două state se înscriu într-un parcurs pe care l-a avut fiecare nou stat membru, în prima perioadă de programare. Desigur că, nevoile fiind extrem de mari, pare că sistemul se mișcă extraordinar de încet, însă după cum se știe, statele membre sunt pe deplin angajate în eficientizarea sistemului de implementare a programelor finanțate din fondurile structurale și de coeziune”, a mai spus europarlamentarul PD-L.
România trebuie să asigure sumele pentru cofinanțarea proiectelor
El a mai explicat că la nivel european, Comisia Europeană, în baza Planului de Redresare Economică, a făcut o serie de demersuri pentru susținerea unui ritm accelerat de implementare a programelor, iar avansurile suplimentare în anul 2009 (în valoare de 6,25 miliarde euro) au avut în vedere o creștere a prefinanțării și o accelerare a investițiilor. Luhan a mai spus că statele membre ale UE trebuie să depună eforturi pentru a pune în aplicare cât mai repede proiectele deja selectate, să accelereze selectarea de proiecte de calitate și să se asigure că sunt disponibile sumele pentru cofinanțarea națională, necesară pentru finanțarea investițiilor aprobate.