Premiu

Luhan a primit titlul „Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană”



Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan și academicianul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României
Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan și academicianul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României

Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan a primit premiul „Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană”, acordat în cadrul ceremoniei anuale organizate vineri, 15 octombrie, de Fundația „Eurolink – Casa Europei”. Distincția a fost acordată pentru sprijinul și pozițiile publice ale lui Petru Luhan în cazul unor teme comunitare de interes pentru cetățenii români, cum ar fi combaterea cancerului la nivel european. Ceremonia oficială de decernare a premiilor a avut loc la Palatul Parlamentului, la finalul mesei rotunde cu tema „Care este locul actual al României în Uniunea Europeană?”.
„Sunt onorat de primirea acestei distincții. Lupta împotriva cancerului, aderarea la Spațiul Schengen și atragerea fondurilor europene sunt obiectivele prioritare pe care mi le-am stabilit în mandatul de europarlamentar. După cum știți, milioane de europeni suferă de cancer și din păcate românii sunt printre cei mai afectați de lipsa de acces la tratament. O asigur pe doamna Van Staden, inventatoarea senzorului care detectează cancerul în șase minute, că sprijinul pe care i l-am acordat până acum va continua, pentru ca beneficiile acestei invenții să fie simțite cât mai curând în România și Uniunea Europeană”, a declarat Petru Luhan.
Potrivit europarlamentarului PD-L, înaintea ceremoniei de decernare a premiilor, cei prezenți la eveniment au participat la o serie de dezbateri care au avut ca temă „Soluții la provocările procesului de integrare a comunităților rome”, „Strategii pe termen scurt și mediu pentru pregătirea integrării României în spațiul Schengen” și „Alternative urgente de reformare a sistemului de gestionare a Fondurilor Europene”.
Premiul a fost primit și de guvernatorul BNR Mugur Isărescu
În ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen, Petru Luhan a spus că acest lucru reprezintă o miză importantă pentru români, „având în vedere că libera circulație în Europa a fost pentru ei principalul beneficiu al aderării la UE. Voi susține în Parlamentul European acceptarea României în Spațiul Schengen în martie 2011 și sunt sigur că suntem pregătiți, instituțiile statului făcându-și pe deplin datoria în acest sens”.
De precizat că pe lângă Petru Luhan, printre personalitățile care au primit în acest an titlul de „Personalitatea Anului pentru o Românie europeană” s-au mai numărat diplomatul Emeric Florin Saghi, principal coordonator al pregătirilor pentru aderarea României la Spațiul Schengen, și academicianul Mugur Isărescu, economist, guvernatorul Băncii Naționale a României.