Europarlamentarul PD-L Petru Luhan a organizat la sfârșitul săptămânii, în colaborare cu Organizația Județeană a Femeilor din PD-L Suceava, o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri pentru prezentarea modului în care pot fi accesate fondurile europene. Întâlnirea a avut loc sâmbătă, în comuna Pojorâta, la discuții fiind prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, europarlamentarul Petru Luhan, primarul din Pojorâta, Bogdan Codreanu, președinta Organizației de Femei din PD-L Suceava, Cătălina Culipei, precum și aproape 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri, majoritatea lor femei.
Petru Luhan a explicat că această campanie de informare are loc la nivel național, până în momentul de față fiind organizate astfel de întâlniri, cu reprezentanți ai administrației publice și ai mediului de afaceri, în Baia Mare și Satu Mare. Petru Luhan a explicat că „ideea a apărut după ce am primit de la Comisia Europeană ultimele statistici referitoare la gradul de absorbție a fondurilor europene în fiecare stat membru al Uniunii Europene. În acest clasament România se află undeva la mijloc, cu o rată de absorbție de 14,8%, aici fiind luate în calcul fondurile care s-au plătit efectiv către beneficiari. De asemenea, am decis să organizez aceste întâlni deoarece problema primordială este că lumea știe că sunt bani europeni, dar nu știe care sunt pașii pentru a-i obține”. Europarlamentarul PD-L a mai precizat că la toate întâlnirile organizate în cadrul acestei campanii de informare participă și expertul în absorbția fondurilor europene Aida Catană.
Luhan a demarat o campanie națională de informare pe tema absorbției fondurilor europene
