Înainte ca tenisul să înceapă a lua caimacul, evenimentele din fotbal se încalecă, astfel că astăzi vom vorbi despre El Clasico și înfrângerea FCSB de la Iași. Marele derby spaniol a sfârșit prin a enerva lumea. Goluri au fost, unele chiar frumoase, dar și nervi și faulturi care au degenerat, inclusiv arbitrul luând-o razna. Când vezi o asemenea sarabandă de erori, parcă începi să crezi într-o conspirație a arbitrilor pentru a convinge suporterii că numai arbitrajul video mai poate salva fotbalul. Până și Messi a ajuns să bage materiale, alegându-se cu galben după un tackling la Sergio Ramos! Nu mă pot exprima asupra eliminării lui Sergio Roberto, iată că nici măcar un asemenea meci nu a fost acoperit suficient de camere pentru a ne da seama despre lovitură și intensitatea ei, cert e că din repriza secundă erorile de arbitraj au decolat, două dintre cele mai mari fiind în favoarea Barcelonei. Mai întâi, golul lui Messi a fost precedat de un fault autentic al lui Suarez la Varane, apoi gazdele au fost păsuite de un penalty la intervenția lui Alba la Marcelo. Se poate interpreta și că Realul a fost dezavantajată la un meci care nu contează pentru ea, dar în urma căruia Barcelona instituie un prag greu de atins în La Liga, acela de invincibilitate pe un sezon întreg de 38 de etape (presupunând că nu pierde în ultimele trei)!
La noi în bătătură, CSMS Iași ne dovedește, și bine face, că n-a intrat pentru figurație în play-off. A încurcat-o pe CFR mai puțin decât s-ar fi putut, iar pe FCSB mai mult decât s-ar fi crezut! Ieșenii merită toate aprecierile, dar și bucureștenii s-au sabotat cu sârg. Din nu se știe ce capriciu, în ultima vreme se caută a se dovedi că echipa nu depinde de Budescu, astfel că acesta e schimbat la pauză. Scuze pentru limbajul frust, dar singurii care nu-și dau seama că sunt proști sunt proștii înșiși. Dică o fi crezut că nu e un risc prea mare, cel mult să nu câștige, ceea ce s-a adeverit întrucâtva la lovitura liberă executată, în lipsa lui Budescu, de Bălașa. Dar nici în visele cele mai rele nu-și imagina că va pierde, mai ales în fața unei echipe rămase în 10 oameni în ultimul sfert de oră!