Ce le mai rămânea de făcut jucătorilor irlandezi după ce au fost tâlhăriți la singurul gol reușit de francezi, cel care le-a și adus acestora calificarea?! Să se așeze în fund la mijlocul terenului și să refuze a repune balonul de la centru? Să țină un moment de reculegere pentru onoarea pierdută a lui Henry? Pentru ei a venit vacanța cu hențul din Franța. Când văd asemenea aberații validate de arbitri, îi spurc în gând pe cei care susțin imbecilitățile alea de tipul „greșelile fac parte din joc” și, în legătură cu utilizarea înregistrărilor la fazele litigioase, „s-ar pierde frumusețea jocului”. Aș trimite un teoretician de-ăsta să țină o prelegere despre frumusețea jocului în vestiarul irlandezilor! Să-i explice lui Trapattoni că o muncă de ani de zile poate să se ducă pe copcă pentru că așa e fotbalul, frumos…
Cât despre Henry, cel mai blând cuvânt pe care îl găsesc este înjositor! Nu cred o iotă din spusele sale, cum că ar fi mărturisit hențul arbitrului, altminteri n-ar fi exultat la gol. Pot înțelege un trișor amărât care jinduiește la pâinea bogatului, dar firoscoasa Franță să aibă nevoie de asemenea japcă în fața unor irlandezi?! Și Maradona a înscris cu mâna, dar să ne imaginăm circumstanțele! Pentru poporul argentinian era încă proaspătă amintirea războiului din Malvine, iar o victorie împotriva Angliei ar fi echivalat cu o revanșă împotriva cucoanei de fier. Nu prea dus la biserică, Maradona n-a ezitat să le bage mâna în buzunar englezilor, dar apoi i-a înfruntat și față în față, cu acel gol pe care îl știu și copiii din ziua de azi.
Ce-ar mai fi de adăugat? Pe site-ul FIFA, la cronica meciului, nu se suflă o vorbuliță despre vreo neregulă sau măcar vreo suspiciune la golul francezilor! Totul e roz la alde Blatter în curte. Precum hârtia igienică.
