Lucrătorul vamal de la Biroul Vamal Dornești care făcea parte din rețeaua de traficanți de țigări, dezmembrată de polițiștii și procurorii de la Crimă Organizată la sfârșitul anului trecut, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Viorel Dragoș Gâză, de 31 de ani, din Rădăuți, va răspunde pentru acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar primul termen a fost stabilit de Judecătoria Suceava pentru 29 septembrie 2008.
Dosarul finalizat zilele trecute de procurorii DNA a fost disjuns dintr-un dosar mai mare pe care l-au avut în lucru colegii de la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Rechizitoriul în dosarul mare a ajuns pe masa judecătorilor acum câteva luni. 22 de persoane au fost puse sub acuzare, printre care 5 polițiști ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, dar și un cetățean ucrainean.
Toți sunt acuzați că au introdus în România țigări de contrabandă, mărcile „Ronson” și „Saint George”, în special prin Punctul de Trecere a Frontierei Ulma.
După o monitorizare de 11 luni, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, anchetatorii au efectuat percheziții în 24 de locuri.
De aici au fost ridicate peste 270.000 de pachete de țigări introduse ilegal din Ucraina, dar și alte bunuri, printre care mașini, bani și un pistol.
Prejudiciul a fost calculat la 800.000 de lei (8 miliarde de lei vechi).





