Rădăuți

Lucrările pentru reabilitarea și extinderea rețelei de apă-canal sunt în grafic



Aurel Olărean obișnuiește în fiecare zi să ia „pulsul” lucrărilor și să fie prezent în zonele în care se intervine
Aurel Olărean obișnuiește în fiecare zi să ia „pulsul” lucrărilor și să fie prezent în zonele în care se intervine

Deși lucrările de reabilitare și extindere a rețelei de apă-canal în municipiul Rădăuți nu au avut un start tocmai bun, fapt care a dus la aplicarea unor sancțiuni firmei constructoare, se pare că situația a intrat în normalitate. Lucrările, care au cuprins o mare parte din localitate, se desfășoară conform graficului de execuție, iar pe porțiunile unde acestea au fost finalizate, carosabilul a fost adus la forma inițială.
„Firma care execută lucrările a demarat procedurile de asfaltare pe tronsoanele de străzi care au fost afectate. S-a început cu Calea Bucovinei, a mai rămas o porțiune după sensul giratoriu, însă cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare, și aici va fi pus covorul asfaltic. La fel, încă de la începutul lunii, s-a lucrat pe porțiunea de drum din fața primăriei, s-a turnat asfalt, acum se fac lucrările pregătitoare către sediul Poliției, urmând și tronsonul către Casa Germană, apoi porțiunea spre sensul Templul Evreiesc. Pot spune că lucrările, până la asfaltare, sunt în grafic, situație identică și pe strada Putnei, pe tronsonul dintre sensul giratoriu și strada Mărțișor, unde execuția este mai complexă”, a declarat șeful biroului Urbanism-Amenajarea Teritoriului din Primăria Rădăuți, inginerul Gabriel Flutur.
Olărean: Primăria își dă tot concursul pentru finalizarea în cele mai bune condiții, și în cel mai scurt timp, a lucrărilor
Primarul municipiului, Aurel Olărean, obișnuiește în fiecare zi să ia „pulsul” lucrărilor și să fie prezent în zonele în care se intervine. „Încă din start doresc să precizez că primăria și-a arătat toată disponibilitatea pentru executarea lucrărilor cuprinse în acest program european. Chiar de la debutul lucrărilor am căutat să-i sprijinim pe constructori și să facem în așa fel încât să colaborăm bine. Dacă a existat o perioadă în care lucrările nu s-au desfășurat în regulă, se pare că aceasta a fost depășită și lucrurile au intrat în normalitate. Țin să arăt că în permanență, în zonele în care se intervine, Direcția Tehnică are un reprezentant care supraveghează lucrările și, în același timp, sunt optimist în ceea ce privește desfășurarea acestora și respectarea graficelor de lucru. De aceea țin să-i asigur pe rădăuțeni că primăria veghează și își dă tot concursul pentru finalizarea în cele mai bune condiții și în cel mai scurt timp a lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelei de apă-canal din municipiu”, a precizat primarul Olărean.



Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit
Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme