Finalizare lucrări

Lucrările la secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului de Urgență Suceava, afectată de incendiu, au fost finalizate miercuri

Lucrările de renovare a secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, afectată de incendiul din data de 3 februarie a.c., au fost finalizate. Miercuri dimineață a fost oficiată o slujbă de sfințire de către preotul spitalului, Constantin Diaconașu, și, potrivit managerului unității medicale, dr. Alexandru Calancea, activitatea va fi reluată imediat ce se încheie curățenia generală.
Medicul-șef de secție, dr. Laura Coca, și directoarea de îngrjiri Mihaela Hreceniuc au declarat că cel mai probabil secția se va redeschide în prima săptămână a anului viitor, din data de 3 ianuarie. „Suntem în faza de relocare a aparaturii, amplasarea mobilierului și după obținerea avizului epidemiologic de la DSP sperăm să reluăm activitatea aici”, a declarat dr. Laura Coca. Spațiul efectat de incendiu are o capacitate de 18 paturi.
După ce echipamentele medicale și mobilierul vor fi amplasate, va urma curățenia generală și prelevarea de probe pentru microfloră, a subliniat directoarea de îngrijiri Mihaela Hreceniuc.
Lucrările de renovare a secției au fost mult întârziate de contestații. După 8 luni de la incendiu a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, care au fost executate de asocierea firmelor Strimer, General Dynamics și FBC Bucovina SRL.
Reamintim că incediul provocat de un ventilator defect din baia unuia dintre saloanele din secția OG, de la etajul IV al spitalului, în noaptea de 2 spre 3 februarie a.c., s-a manifestat pe o suprafață de 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Funcționarea sistemului de alarmă, intervenția promptă a personalului spitalului și a pompierilor militari au făcut ca incendiul să fie lichidat în 10 minute de la anunțare și să nu fie victime. Au fost evacuați 329 pacienți ( din care 102 copii, 57 fiind nou-născuți), de la etajul IV, până la etajul IX și relocați în alte secții din spital. În urma incendiului a fost afectată jumătate din secția OG.

Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava