Nemulțumirile proprietarilor de terenuri din zona Pătrăuți, unde se construiește unul dintre tronsoanele primei rute ocolitoare a municipiului reședință de județ, au dus la blocarea lucrărilor.
Terenuri ocupate de lucrările la ruta ocolitoare, fără ca oamenii să fie despăgubiți
Supărați că pe terenurile lor se lucrează de aproape un an, fără ca ei să vadă vreun ban despăgubire, oamenii s-au adunat și s-au pus în fața utilajelor, cerând constructorului să oprească lucrările.
“Noi ne-am dat acordul să se construiască șoseaua de centură, dar nu să așteptăm 10 ani după banii promiși. Dacă nu ne dau banii, blocăm lucrările. Altfel ei termină ce au de făcut, pleacă și ne lasă pe noi să umblăm ani de zile după ei, să ne primim banii”, a spus Liliana Ciobanu, unul dintre cei aproape 50 de proprietari care s-au adunat să protesteze pe șantierul rutei ocolitoare.
Principala lor nemulțumire este aceea că, deși terenurile lor sunt ocupate de aproape un an, fără ca ei să se mai poată folosi de ele, ei nu au văzut nici un ban.
“Legea spune că banii trebuiau să ne fie dați în 15 zile de la întocmirea actelor de expropriere. Guvernul a aprobat exproprierea din luna iunie, când a alocat și banii necesari, dar la noi nu a ajuns nimic”, și-a exprimat nemulțumirea Gheorghe Irimiciuc, un alt proprietar ale cărui terenuri au fost expropriate.
“Au bătut țăruși pe terenurile noastre peste noapte, fără să ne întrebe nimeni nimic. Au construit pe ele fără să fie încă expropriate, noi nu am mai putut cultiva nimic acolo, dar nici bani de la ei nu am primit. În acte ni se despăgubesc fâșii de 11 metri, cât ar trebui să fie lățimea drumului, dar în șantier, ei ne-au ocupat cam 30 de metri. Terenul ăla nu îl mai putem folosi. Cine mai cultivă printre pietrele aduse de ei?”, reclamă și Valentin Coșciug, pe terenurile căruia se cultivau până nu demult lanuri dese de porumb, de către o firmă din America.
O altă nemulțumire a oamenilor e legată de faptul că terenurile multora dintre ei au fost secționate, lor rămânându-le porțiuni mici, pe care nu le mai pot cultiva.
“Ar fi trebuit să exproprieze și terenurile de lângă, să nu ne mai rămână nouă porțiuni de 200 – 800 de metri, pe care să nu avem ce face”, a zis Dorel Ciobanu, unul din proprietarii de terenuri.
Constructorul, forțat să își retragă utilajele
Confruntați cu mulțimea furioasă, care le cerea să plece cu totul de pe terenurile lor, pentru ca la final chiar să se ducă și să se pună în fața utilajelor, împiedicându-le să mai circule pe șantier, constructorii firmei SC CF Iași Grup Colas nu au avut altceva de făcut decât să înceteze lucrul și să își retragă utilajele la marginea șantierului.
Banii pentru exproprieri ar putea ajunge la ei abia la finele anului
Conform legii invocate de proprietarii de terenuri, 198/2004, “în termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 6, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate”, încât mulți dintre ei, care aveau hotărârile de despăgubire emise din 23 septembrie 2010, se așteptau ca până acum să ajungă la ei banii promiși.
Avocatul Vasile Tudor, reprezentantul Casei de Avocatură Tudor, care se ocupă de exproprierea terenurilor necesare construirii rutei ocolitoare, a declarat că toate demersurile necesare exproprierilor au fost făcute, iar documentația necesară se află la sediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, care trebuie să facă și plata despăgubirilor.
Acesta a precizat că proprietarii de terenuri vor fi despăgubiți conform legii 198/2004, actualizată prin legea 184/2008, care spune că plata se face în maxim 90 de zile de la data emiterii hotărârilor comisiilor locale de acordare a despăgubirilor.
Practic, chiar și cei care au deja emise hotărârile de despăgubire pe 23 septembrie ar putea primi banii abia la Crăciun, atunci expirând termenul de 90 de zile prevăzut în lege.