Lucrările de consolidare la podul de la Agigea vor fi reluate în 12 septembrie, când podul va fi închis în întregime, iar până atunci restricțiile de circulație se prelungesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, reluarea lucrărilor la podul de la Agigea va avea loc în data de 12 septembrie, prin înlocuirea ultimelor două hobane și finalizarea reabilitării.Data de finalizare estimată și asumată de antreprenor pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2017, în cazul în care podul va fi închis traficului până la înlocuirea celor două hobane.





