Liber la circulație

Lucrările ISPA pe două străzi centrale, amânate cu o săptămână



Sucevenii care își făceau griji din cauza închiderii străzilor Ciprian Porumbescu și Armenească, anunțată săptămâna trecută, mai pot răsufla liniștiți săptămâna aceasta.
Chiar dacă lucrările ISPA au demarat ieri dimineață în zona centrală a Sucevei, după cum a fost anunțat anterior, firma Pfeiffer, care execută lucrările de refacere a rețelelor de canalizare, a luat decizia de a începe săpăturile doar pe o singură stradă în loc de trei.
Practic, din cele trei străzi care trebuiau închise circulației de luni – Petru Rareș, Ciprian Porumbescu și Armenească, programul anunțat s-a menținut doar pentru prima stradă.
Viceprimarul Sucevei, Viorel Seredenciuc, care supraveghează desfășurarea lucrărilor din partea Primăriei, a precizat că pe celelalte două străzi lucrările vor începe de luni, 6 aprilie, atunci când circulația rutieră în zonele respective va fi întreruptă total, pe o perioadă de două – trei luni.
În paralel cu lucrările din zona centrală, tot în cadrul proiectului ISPA, au fost demarate ieri și lucrările de înlocuire a conductelor uzate de pe strada Nicolae Iorga, din Burdujeni.



Recomandări

Primăria Suceava a început lucrările de amenajare a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național

Primăria Suceava a început lucrările pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național
Primăria Suceava a început lucrările pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național