Șantierul Suceava

Lucrările ISPA la parcările subterane și la podul de peste râul Suceava, reluate de astăzi



Numărul străzilor afectate de săpături în 2011 va fi mai mic decât în anii trecuți
Numărul străzilor afectate de săpături în 2011 va fi mai mic decât în anii trecuți

Sucevenii nu au scăpat nici anul acesta de lucrările ISPA, care vor fi reluate începând de astăzi, când firmele Pfeiffer și TMUCB își vor aduce de prin țară utilajele și echipele de lucru. Tot de astăzi vor fi continuate și lucrările de consolidare a zonei centrale a municipiului Suceava, necesare pentru realizarea primelor două parcări subterane, care vor asigura 155 de locuri de parcare în cea mai aglomerată zonă a orașului.
De luni vor fi continuate și lucrările de stabilizare a pilonului podului de peste râul Suceava, în zona Bazar, acolo unde, până în ajunul Crăciunului, s-a lucrat zi și noapte la turnarea unor piloni de stabilizare în jurul piciorului de pod fisurat, care începuse să se lase.
Lucrările ISPA, care vor fi reluate de astăzi, continuă o parte din cele începute anul trecut, în special pe partea de refaceri stradale, doar în câteva cazuri fiind vorba de lucrări noi, care presupun și săpături pentru montarea de noi conducte.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a precizat că lucrările care vor provoca mai mult disconfort locuitorilor din zonă sunt cele din zona Obcini, de pe străzile Viitorului, Ostra și Măgura, precum și cele de pe listele suplimentare, adică în zona Serelor, în zona MES și în cartierul George Enescu, în spatele blocului cu 100 garsoniere (lângă Rombat).
Pe lista de lucrări suplimentare mai figura și înlocuirea canalizării pe Calea Unirii în zona benzinăriei LukOil, ceea ce ar fi provocat numeroase blocaje rutiere pe principala arteră de circulație a Sucevei. În urma verificării conductei existente cu roboțelul cu cameră video și a curățării sale cu utilajul special achiziționat de ACET, s-a constatat că respectiva conductă este funcțională și nu este necesară înlocuirea sa.
Alte lucrări ISPA care vor mai fi executate anul acesta, dar care nu vor afecta în mod direct populația Sucevei, sunt cele de la stația de epurare a apelor uzate din lunca Sucevei, precum și cele de la rezervoarele de apă de la Burdujeni Sat, Sfântul Ilie și Zamca.
Lucrările ISPA, începute în 2008, aveau ca termen inițial 31 decembrie 2010, dar au fost prelungite cu încă șase luni, din cauza întârzierilor de execuție.