Străzi blocate, șanțuri larg căscate pe mijlocul străzilor și un trafic mult îngreunat, astea sunt câteva din efectele lucrărilor ISPA care se desfășoară în municipiul Suceava.
Considerate un „rău necesar”, pentru că trebuiau făcute odată și odată, lucrările de reabilitare a rețelelor de apă, canalizare și termoficare deranjează cel mai mult prin faptul că durează extrem de mult, nici unul din graficele de execuție nefiind respectat cu strictețe.
Dacă principalele cauze ale întârzierilor sunt legate de lipsa forței de muncă suficiente, iar uneori și a utilajelor necesare, mai nou, a mai apărut o piedică în calea rezolvării cât mai urgente a lucrărilor începute – lipsa banilor.
Acest lucru a fost evidențiat în cadrul comandamentului de gestionare a lucrărilor care se execută în municipiul Suceava, prezidat de primarul Ion Lungu.
Rezilierea contractelor – o idee imposibilă
Semnalul de alarmă a fost tras de un reprezentant al firmei de consultanță Eptisa, care a spus că cel puțin una din firmele care lucrează nu ar fi avut ce căuta în acest contract, pentru că nu are puterea financiară necesară.
„Nu au bani! Deci nu au nici forța necesară să țină pasul cu ritmul lucrărilor”, a spus reprezentantul Eptisa, care a propus chiar rezilierea contractului.
Propunerea sa radicală nu a fost bine primită de nici unul dintre cei prezenți, cu atât mai mult cu cât rezilierea contractului ar însemna și pierderea fondurilor nerambursabile din acest proiect, în valoare de peste 52 de milioane de euro.
„Acum trebuie să mergem până la capăt, nu mai avem loc de întors. Chiar dacă trebuie să îi împingem mereu de la spate, am văzut o evoluție, au mai recuperat din întârziere și au dat dovadă și de seriozitate, în ciuda problemelor de la început”, a spus primarul Ion Lungu.
Plăți întârziate și câte două luni
Problema a fost nuanțată apoi de un alt reprezentant Eptisa și de directorul ACET, Ștefan Groza, care au semnalat faptul că facturile emise de firmele de construcții, pentru lucrările efectuate, au mari restanțe la plată.
„Înainte de schimbările survenite la conducerea unității de implementare a proiectului ISPA, facturile erau plătite la cinci zile, maxim zece zile. Acum acest lucru se întâmplă la 45 de zile și chiar mai târziu. Lipsa banilor îngreunează activitatea firmelor care lucrează, mai ales că operațiunile efectuate sunt costisitoare”, a confirmat și directorul ACET, care a solicitat sprijinul primarului Sucevei pentru rezolvarea acestei situații delicate.
„Luni voi fi la București și mă voi ocupa special de această problemă”, a spus Lungu, care a cerut firmelor de construcții să se concentreze pe străzile principale – Traian Vuia, Gheorghe Doja, Calea Unirii și 22 Decembrie, pentru a fi finalizate cât mai rapid și reparate înainte de venirea iernii.
Valoarea totală a proiectului ISPA Suceava se ridică la 52,6 milioane de euro, din care 33,4 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene, 6,6 milioane de euro sunt dintr-un împrumut la banca germană KFW, iar aproape 12,5 milioane de euro reprezintă cofinanțarea alocată de la bugetul de stat. Plățile care trebuiau efectuate către firmele contractate sunt controlate de autoritatea de management Ex-ISPA și Oficiul de Plăți și Contractare Phare, în această zonă fiind înregistrate probleme de coordonare în ultima vreme.
Probleme
Lucrările ISPA, încetinite din cauza plăților întârziate
