Decizie

Lucrările ISPA din Suceava, reluate de săptămâna viitoare



După mai bine de două săptămâni de sistare totală a lucrărilor ISPA în Suceava, din cauza frigului, firmele care se ocupă de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare vor veni la lucru, dar nu chiar din primele zile ale săptămânii viitoare.
Astfel, echipele firmei Pfeiffer, care se ocupă de partea de canalizare, sunt așteptate să revină în Suceava din data de 5 februarie, în vreme ce conducerea firmei TMUCB, care răspunde de lucrare pe partea de apă potabilă, a anunțat deja că mai devreme de 8 februarie nu se vor apuca de treabă.
Ambele firme au spus că, după temperaturile extreme, de aproape -30 de grade Celsius, înregistrate în municipiul Suceava, pământul este încă înghețat, ceea ce reprezintă o piedică reală pentru lucrările de săpături pe care le au de executat.
În urma unei ședințe la sediul ACET Suceava, la care au participat viceprimarul Viorel Seredenciuc, precum și conducerea TMUCB București, s-a luat decizia ca echipele firmei să înceapă primele lucrări în data de 8 februarie, iar timp de două săptămâni, să tragă tare pentru a finaliza lucrările rămase încă de anul trecut.
Astfel, muncitorii TMUCB vor avea de făcut racordurile pe apă potabilă pe străzile Dragoș Vodă, Republicii, Vasile Bumbac, Sublocotenent Ienceanu, Nucului, Ștefăniță Vodă, Luca Arbore, Armenească, Saturn, Venus, 6 Noiembrie, Mihai Eminescu și Arcașilor.
“Nu le vom permite deschiderea de noi fronturi de lucru până când nu finalizează aceste străzi. Poate că acum nu ne permite vremea să le și reparăm, dar în primăvară sigur vor fi luate măsuri pentru a le reface”, a adăugat viceprimarul Viorel Seredenciuc.
Cele două firme mai au la dispoziție cinci luni pentru a executa lucrările ISPA prinse în proiect, pentru ca apoi, până la 31 decembrie 2010, să fie făcute verificările și reparațiile necesare, astfel încât rețeaua să funcționeze fără probleme.



Recomandări

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații