Războiul autorizațiilor

Lucrările ilegale din centrul municipiului Rădăuți au fost sistate



Zona centrală a Rădăuțiului s-a transformat într-un șantier pe care, începând de ieri, nu mai lucrează nimeni
Zona centrală a Rădăuțiului s-a transformat într-un șantier pe care, începând de ieri, nu mai lucrează nimeni

Circ total în Rădăuți, unde zona centrală a municipiului s-a transformat într-un șantier pe care, începând de ieri, nu mai lucrează nimeni. Iar după cum se derulează evenimentele din acest oraș, nu este exclus ca luni bune de acum încolo să nu se mai întâmple nimic. Și totul pe nervii și stresul oamenilor din Rădăuți, care pur și simplu nu mai înțeleg nimic din această poveste presărată cu ilegalități.
Totul a plecat de la faptul că pe data de 12 august 2014 Primăria Rădăuți a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru amenajarea unei zone pietonale pe strada Piața Unirii, asta în condițiile în care autorizația de construire era expirată din luna aprilie a acestui an.
Aceasta este doar una dintre problemele dintr-un lung șir de ilegalități comise de conducerea Primăriei Rădăuți. O altă inadvertență a fost semnalată de prefectul Florin Sinescu, acesta atacând în instanță hotărârea de consiliu pentru restricționarea traficului, care peste noapte s-a transformat, fără nici un aviz, în închiderea definitivă a traficului rutier și schimbarea destinației. Ori, în acest caz era nevoie de o Hotărâre a Consiliului Local pentru schimbarea destinației, care trebuie adoptată cu două treimi din voturile consilierilor locali din Rădăuți, ceea ce nu s-a întâmplat.
Constructorul spune că au fost „bâlbâieli și erori ale Primăriei Rădăuți”
Contactat telefonic, Gheorghe Caloianu, directorul ConDacia Botoșani, firma care a câștigat licitația pentru efectuarea lucrărilor din centrul municipiului Rădăuți, a declarat că este scârbit de tot ceea ce se petrece.
„Au fost bâlbâieli și erori ale Primăriei Rădăuți, era o autorizație de construire depășită, dar care știu că a fost rezolvată. Îmi pare rău că noi am nimerit într-un război care nu este al nostru. Am efectuat lucrări și în alte zone din țară, dar numai aici am întâmpinat astfel de probleme”, a declarat Gheorghe Caloianu.
Directorul ConDacia Botoșani a precizat că a discutat și cu firma căreia i-au fost subcontractate lucrările, SC Bader SRL Rădăuți, și a dispus sistarea activității „până când autoritățile locale vor clarifica situația”.
„Am subcontractat lucrarea unei firme din Rădăuți în ideea că poate străinii nu sunt bine văzuți în acest oraș, dar problemele sunt cu totul altele și până când totul nu se va clarifica nu vom mai face nimic”, a precizat Caloianu.
Referitor la decizia de a aduce terenul la starea inițială, directorul ConDacia a arătat că pentru firma pe care o conduce nu este nici un fel de problemă.
„Primăria să ne plătească lucrările efectuate, să ne achite și lucrările pentru readucerea terenului la starea inițială și totul se rezolvă foarte rapid”, a adăugat Gheorghe Caloianu.
Prefectul de Suceava ia în calcul să trimită Corpul de Control al Prefecturii la Rădăuți
Toată harababura de la Rădăuți nu a rămas fără ecou la Suceava. Florin Sinescu, prefectul de Suceava, a declarat că ia în calcul să trimită la Rădăuți Corpul de Control al Prefecturii.
„Trebuie să vedem exact ceea ce se petrece acolo. Suntem în fața unei situații extrem de sensibile, iar dacă se vor constata încălcări ale legii vom sesiza și alte instituții ale statului capabile să ia măsuri”, a arătat prefectul Sinescu.
De cealaltă parte, primarul Aurel Olărean nu se află în localitate, iar viceprimarul Dumitru Ciobotariu, cel care, teoretic, ar trebui să se ocupe de bunul mers al orașului pare rupt de realități.
Ocupat mai mult cu oficierea unor căsătorii, Dumitru Ciobotariu s-a mărginit să spună că lucrările vor continua „categoric”, iar din informațiile sale „nu s-a încălcat nici o lege”.
Se pare că blocarea centrului orașului, situație care s-ar putea prelungi nepermis de mult, nu este un subiect suficient de important pentru viceprimarul din Rădăuți, care preferă să paseze această uriașă responsabilitate către directorul tehnic al instituției, Igo Kofler.
Specialiștii de la Prefectura Suceava spun că prelungirea autorizației de construcție după expirarea ei nu mai este posibilă
Deși reprezentanții Primăriei Rădăuți susțin că vineri ar fi emis o nouă autorizație de construcție, specialiștii de la Prefectura Suceava spun că acest lucru este imposibil.
„O prelungire a autorizației de construcție este posibilă doar înainte de expirare. Dacă autorizația a expirat trebuie reluate toate demersurile. Mai exact, Primăria Rădăuți ar trebui să obțină din nou toate avizele de la companiile de utilități și de la poliție”, au precizat specialiștii de la Prefectura Suceava.
De altfel, directorul tehnic al Primăriei Rădăuți a anunțat vineri că va pune la dispoziția reprezentanților cotidianului Monitorul de Suceava noua autorizație de construcție, ceea ce nu s-a mai întâmplat ulterior.
Până când totul se va lămuri, centrul municipiului Rădăuți rămâne un șantier în lucru, o zonă unde nu se poate circula nici pietonal și nici rutier. O poveste sută la sută „made in Rădăuți”, în urma cărora zeci de mii de oameni au de suferit plătind pentru incompetența unor aleși locali și a unor funcționari plătiți din bani publici.



Recomandări