Disconfort

Lucrările de termoficare vor lăsa Suceava, trei luni, fără apă caldă



Din a doua parte a lunii iunie, sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu vor mai beneficia timp de trei luni de apă caldă.
Acest lucru vine ca urmare a lucrărilor de înlocuire a conductelor magistralelor de termoficare, pe o lungime de 5,3 kilometri, lucrare care este licitată astăzi la sediul Primăriei Suceava.
Valoarea totală a lucrărilor care trebuie executate este de peste 5 milioane de euro, iar termenul de execuție a lucrărilor este de trei luni.
Magistralele de termoficare vor fi înlocuite pe trei direcții: Piața Centrală – Primărie, Piața Centrală – cartier George Enescu – Obcini și Complex comercial Billa – Cuza Vodă PT nr. 6.
“Finanțarea este asigurată, banii există în conturile Primăriei Suceava, prin proiectul Suceava – utilități și mediu, încât nu avem nici o piedică ca, după desfășurarea licitației, să începem lucrările cât mai repede”, a declarat primarul Ion Lungu, care a precizat că vor fi afectate aproximativ 30 de străzi din municipiul Suceava.
“Vom avea o escadrilă de tehnicieni, specialiști și diriginți de șantier, care să urmărească executarea lucrărilor, mai ales că avem presiunea timpului.
În curând vom anunța exact perioada în care nu va fi apă caldă în municipiul Suceava”, a adăugat edilul sucevean.
Pierderi de 50% pe rețelele de termoficare
Șeful municipalității sucevene a spus că este la curent cu comentariile tendențioase făcute pe această temă, a opririi apei calde timp de trei luni și a lucrărilor care vor transforma Suceava într-un șantier.
“Este mai comod să stai cu mâinile încrucișate decât să faci ceva, dar să nu uităm că avem o problemă mare legată de costurile de încălzire și, din calculele făcute, avem pierderi de rețea de 50%, bani care se regăsesc în prețul gigacaloriei.
De aceea trebuie făcute aceste lucrări, în tot orașul. Cu tot deranjul care va fi și cu scuzele de rigoare, dar nu avem altă soluție. Să vedem și partea plină a paharului, că se lucrează cu materiale de ultimă generație și că timp de 50-60 de ani de acum înainte, poate chiar o sută pe alocuri, nu vom mai avea probleme cu aceste rețele, unde sunt înlocuite”, a spus șeful municipalității sucevene.
În cele trei luni în care sucevenii nu vor mai beneficia de apă caldă, o mare parte din personalul societății de termoficare va fi trimis acasă, în șomaj tehnic.




Recomandări

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit
Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit