Restricțiile de circulație de pe podul de peste apa Sucevei de la Ițcani, unde se circulă doar pe un sens de mers, când dintr-o parte, când din alta, în funcție de culoarea semaforului, vor fi menținute până la jumătatea lunii viitoare.
Reprezentantul firmei Victor Construct, care realizează lucrările respective, în cadrul unui amplu proiect de modernizare stradală, a anunțat ieri, în cadrul comandamentului de gestionare a lucrărilor, că de pe 15 august se va putea circula fără restricții pe podul de la Ițcani.
Viceprimarul Lucian Harșovschi i-a reproșat că termenul inițial de finalizare era 1 august.
„Termenul de o lună de zile pentru execuția lucrării a fost înaintat la primele discuții, dacă se putea închide traficul rutier total o lună de zile. Varianta aleasă în cele din urmă, cu închidere doar pe jumătate din pod, a fost mai bună pentru municipiu, pentru că se poate circula pe acolo, chiar de se mai stă la semafor. Plus că atunci nu se cunoșteau o serie de probleme neprevăzute în proiect, care s-au constatat după decopertarea podului, fiind necesară și găsirea soluțiilor adecvate”, a explicat Elisei Bidu, reprezentantul Victor Construct.
Chiar de se va circula fără restricții pe pod, traficul rutier din zonă tot va fi afectat, pentru că de la 1 august vor începe lucrările și la pasajul rutier din apropierea acestuia, unde, conform constructorului, sunt necesare minim trei luni pentru a fi făcute lucrările prevăzute în proiect.
„Constructorii spun că le sunt necesare lunile august, septembrie și octombrie pentru a finaliza lucrările la pasajul CFR de la Ițcani, pentru că sunt mai ample și necesită închiderea circulației feroviare pe anumite perioade, ceea ce se obține doar cu acordul SNCFR”, a precizat viceprimarul Harșovschi. Acesta și-a exprimat îngrijorarea în privința faptului că aceste lucrări vor afecta traficul rutier din oraș în luna august, când se întorc acasă mulți dintre cei plecați la muncă peste hotare.
Termen
Lucrările de reabilitare a podului de peste apa Sucevei de la Ițcani vor fi încheiate până pe 15 august
