Deblocare

Lucrările de reabilitare a iluminatului public din Suceava pot începe

Rețeaua de iluminat public din Suceava va fi modernizată pe o distanță de 25 de kilometri, din această primăvară, începerea lucrărilor fiind acum posibilă, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de o firmă care a participat la licitație.
Deși adjudecată din luna februarie, de un consorțiu de patru firme, licitația de atribuire a lucrărilor de reabilitare a iluminatului public de-a lungul principalei artere de circulație a Sucevei, de la intrarea dinspre Fălticeni la ieșirea spre Botoșani, a fost blocată de o contestație depusă de o firmă concurentă, Elba Timișoara.
Lucrarea de modernizare a iluminatului public a fost atribuită asocierii de firme Loial Impex SRL Suceava, Energobit Schreder, Lightning SRL Cluj și Electroconstrucția Elco SA Suceava, care a venit cu o ofertă de 8.175.833 de lei, în vreme ce prețul de pornire a licitației a fost de 9.459.261 de lei. Practic, licitația a fost adjudecată la 86% din valoarea de pornire.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că își dorește ca lucrările de modernizare a iluminatului public să demareze cât mai repede, ca acestea să poată fi făcute aproape în paralel cu lucrările de modernizare a principalei artere de circulație, pentru ca disconfortul provocat să fie minim.
Lucrările, care vor începe din primăvara acestui an, prevăd modernizarea liniei electrice subterane pe o distanță de 25 de kilometri, înlocuirea a 171 de stâlpi de iluminat public și a 642 de corpuri de iluminat, finanțarea fiind asigurată în cea mai mare parte de fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor