Așa da

Lucrările de pe strada Tudor Vladimirescu, făcute la foc automat



Deși lucrările au început de miercuri, conducta este montată aproape pe întreaga stradă
Deși lucrările au început de miercuri, conducta este montată aproape pe întreaga stradă

Când se vrea, se poate. Asta au demonstrat cei de la firma TMUCB, care, la finele săptămânii trecute, au muncit din greu, atât în timpul săptămânii, cât și sâmbătă și duminică, de dimineața până seara, pentru a monta o nouă conductă de apă potabilă și a face racordurile la fiecare imobil în parte, pe strada Tudor Vladimirescu.
Astfel, deși lucrările au început de miercuri, conducta este montată aproape pe întreaga stradă, iar la o parte din locuințe au fost făcute deja racordurile necesare.
“Anul trecut s-a lucrat pe această stradă și la termoficare și ne-au ținut cu șanțuri și pământ peste tot mai bine de o lună. Când am văzut acum că în doar câteva zile au săpat, au montat conducta și au și astupat nu îmi venea a crede. Deci se poate lucra și repede, totul ține de voință și organizare”, a spus Marius Andreescu, unul dintre locuitorii din zonă.
Muncitorii firmei TMUCB care lucrau ieri pe strada Tudor Vladimirescu au spus că, deși mai au de făcut încă destule racorduri, precum și cămine pentru apa potabilă, vor să termine lucrările până vineri la amiază, cu atât mai mult cu cât li se vor da și lor două zile libere, să meargă acasă, la familiile lor, ei fiind aduși din alt județ.