Ultima etapă

Lucrările de modernizare a străzii Vasile Bumbac au fost scoase la licitație

Strada Vasile Bumbac
Strada Vasile Bumbac

Modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava va continua anul acesta, cu un nou tronson, cuprins între Casa de Cultură și magazinul Bucovina, pe strada Vasile Bumbac, care trece prin spatele sediului Palatului Administrativ.
„În urma discuțiilor avute pe PNDL la București deja am demarat licitația pentru modernizarea străzii Vasile Bumbac. Este ultima stradă care va fi refăcută în cadrul programului de modernizare a zonei centrale a municipiului Suceava. Modernizările au ajuns până la magazinul Bucovina, de acolo se va și lucra, prin spate, pe la Palatul de Finanțe, la Consiliul Județean, până la clădirea E.ON”, a anunțat miercuri dimineață primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a explicat că o bună parte din finanțare este asigurată cu fonduri de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, din economiile făcute la lucrările de modernizare a zonei centrale.
„În perioada 2015 – 2017 am avut un contract de finanțare pe PNDL, în valoare de 5.935.687 de lei, din care am consumat efectiv 4.487.944 de lei. A rămas o sumă de 1.447.742 lei pentru 2017, iar diferența necesară pentru executarea lucrărilor va fi pusă de la bugetul local al Sucevei”, a explicat Lungu.
Teoretic, diferența necesară care ar trebui acoperită de la primărie este de 925.000 de lei, pentru că valoarea de plecare la licitație este de 2.315.279 de lei.
„Sunt convins că în final contribuția noastră va fi mult mai mică, având în vedere faptul că, din experiență, licitația se câștigă undeva la 70%. Important este că avem acest proiect inclus în PNDL, vom încerca ca și la realizarea noului pod de peste râul Suceava să obținem finanțare tot de acolo”, a concluzionat edilul sucevean.
Modernizarea zonei centrale a Sucevei a început în 2010, odată cu lucrările de realizare a parcărilor subterane și refacerea esplanadei din zona Casei de Cultură, până pe strada Curtea Domnească, iar de acolo a continuat înspre Palatul Administrativ și apoi spre magazinul Bucovina, în mai multe etape, finanțate atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetul local.

Lucrările de modernizare a străzii Vasile Bumbac au fost scoase la licitație
Lucrările de modernizare a străzii Vasile Bumbac au fost scoase la licitație
Lucrările de modernizare a străzii Vasile Bumbac au fost scoase la licitație
Lucrările de modernizare a străzii Vasile Bumbac au fost scoase la licitație
Strada Vasile Bumbac
Strada Vasile Bumbac

Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

La Cetatea de Scaun a Sucevei încep lucrările pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Șoldan: „Acționăm acum pentru ca cetatea să rămână în picioare și peste 100 de ani”