Lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Rădăuți riscă să fie blocate de disputele care există între primăria acestui municipiu și constructorii care realizează investiția. Această concluzie a reieșit în urma unei întâlniri de lucru de la Rădăuți la care a participat președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, administrația publică locală, constructorul, proiectantul și consultantul tehnic al proiectului de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din aglomerarea urbană Rădăuți. De precizat că autoritatea contractantă pentru acest proiect este SC ACET SA, iar antreprenori sunt companiile Ludwig Pfeiffer Hoch-u și Tiefbau GmbH & Co.KG Germania.
În cadrul întâlnirii de la Rădăuți au fost vizitat șantierele deschise pe străzile Calea Bucovinei, Andronic Motrescu și Ochiurilor, acolo unde lucrările se află în impas.
„În acest moment, chiar dacă lucrările proiectului de investiție sunt în grafic, riscă să fie blocate din cauza lipsei de comunicare dintre factorii decizionali și constructori. De asemenea, o altă problemă identificată este insuficienta informare a populației despre anvergura, etapele și durata de execuție a proiectului pe anumite șantiere care influențează în mod direct locuitorii municipiului Rădăuți”, a precizat Cătălin Nechifor.
Într-un comunicat de presă al administrației județene se precizează că la această întâlnire, Consiliul Județean Suceava, prin prezența președintelui Cătălin Nechifor și a consilierilor județeni Mihai Grozavu, Nistor Tătar și Constantin Boliacu, a avut rol de mediator, dar și de parte în proiect.