Lucrările de înlăturare a efectelor inundațiilor trebuie finalizate pînă pe 15 noiembrie 2005



Lucrările de înlăturare a efectelor inundațiilor trebuie finalizate pînă pe 15 noiembrie 2005
Lucrările de înlăturare a efectelor inundațiilor trebuie finalizate pînă pe 15 noiembrie 2005

– Unele dintre aceste lucrări trebuie terminate de către firmele care au cîștigat contracte de execuție chiar pînă în data de 30 octombrie a.c.
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că potrivit unui grafic întocmit de autoritățile județene, firmele care au obținut lucrări de refacere a efectelor inundațiilor trebuie să le finalizeze pînă cel tîrziu pe data de 15 noiembrie 2005. Onofrei a spus că în cursul zilei de ieri a avut o întîlnire cu reprezentanții firmelor în cauză, cărora le-a transmis că unul din termene pentru finalizarea lucrărilor este 30 octombire a.c., iar celălalt este 15 noiembrie 2005. Astfel, prefectul de Suceava a precizat că pînă la sfîrșitul lunii octombrie trebuiesc finalizate lucrările de refacere a efectelor inundațiilor, finanțate din primi bani primiți de la Guvern, respectiv 29,69 miliarde de lei, iar termenul de 15 noiembrie 2005 trebuie respectat de firmele care au obținut lucrări după ce executivul a mai alocat 26,38 miliarde de euro. „Am cerut firmelor să aibă un grafic de priorități. În baza acestuia trebuie să se țină cont de lucrările care se pot executa pînă la venirea sezonului rece, care ar trebui să fie prioritare, iar celelalte, pentru care se poate lucra și pe temperaturi mai scăzute, să se realizeze ulterior, dar nu mai tîrziu de termenul stabilit. Oricum, vrem să se dea o mare atenție lucrărilor care se vor executa, astfel încît banii primiți să fie folosiți eficient”, a spus Orest Onofrei. El a mai adăugat că aceste lucrări se execută „cu banii pe masă”, însă sumele cheltuite pentru realizarea lucrărilor vor fi decontate doar după ce acestea vor fi finalizate. Prefectul de Suceava a precizat că pentru a crește eficiența folosirii fondurilor primite de la Guvern, s-a luat decizia ca firmele care vor executa lucrări să fie din sau cît mai aproape de zonele în care s-au produs calamități. „În județul Suceava, aproape toate firmele care se ocupă de construcții au primit astfel de lucrări. Și am dorit ca ele să fie grupate pe zone, astfel încît să realizeze lucrări fără costuri mari pentru deplasarea utilajelor”, a declarat Onofrei. Prefectul de Suceava a mai afirmat spus că este posibil ca numărul firmelor care vor executa lucrări să crească. Nu în ultimul rînd, prefectul de Suceava a atras atenția primarilor din localitățile care au primit bani pentru astfel de lucrări să folosească fondurile doar pentru investițiile care țin de refacerea efectelor inundațiilor. „Să nu creadă că dacă au primit acum bani îi pot folosi pentru ceea ce consideră ei că ar fi prioritar. Importante sînt lucrările care să înlăture efectele inundațiilor, și dintre acestea trebuie să-și stabilească priorități”, a mai afirmat Orest Onofrei.