Municipalitatea suceveană este pusă în situația de a se împrumuta pentru a putea achita facturile pentru lucrările efectuate pe proiecte europene, după ce legea de finanțare a acestor proiecte a fost modificată, dând peste cap planurile multor administrații locale din țară.
“Am fost luni la București, unde am încercat să grăbesc rambursările pentru două proiecte importante, iluminatul public și Centrul Tradițiilor Populare. S-au schimbat regulile de decontare a lucrărilor efectuate din fonduri europene. Nu este plăcut când regulile se schimbă în timpul jocului, mai ales că trebuia să mai primim prefinanțări de două milioane de euro. Încerc să fac tot ce se poate ca banii să vină mai repede”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a cerut Ministerului de Finanțe să deblocheze cât mai repede banii pentru lucrările de modernizare a iluminatului public și cele de amenajare a Centrului Tradițiilor Populare, pentru că primăria a fost deja nevoită să achite din fonduri proprii 1,7 milioane de lei pentru lucrările de iluminat și 900.000 de lei pentru cele de ridicare a clădirii de pe locul fostei Uzine de gheață a Patinoarului Areni.
În lipsa fondurilor necesare pentru rulajul de bani cerut de asemenea ample lucrări, dar și a fondurilor de cofinanțare a proiectelor demarate, municipalitatea a făcut deja demersurile necesare pentru a se împrumuta cu 15,6 milioane de lei de la bănci, oferte concrete fiind avansate de CEC Bank și BCR.
În opinia lui Lungu, banii din acest credit vor fi la dispoziția municipalității până la data de 1 octombrie.