Lămuriri

Lucrările actuale de la Prefectura Suceava se derulează în regim de urgență pentru a evita prăbușirea unor elemente

Lucrările actuale de la Prefectura Suceava se derulează în regim de urgență
Lucrările actuale de la Prefectura Suceava se derulează în regim de urgență

Actualele lucrări care se execută la Palatul Administrativ (Prefectura, cum este cunoscută clădirea) din Suceava sunt intervenții de urgență și nu cele din proiectul mare care vizează reabilitarea clădirii distruse parțial de incendiul din martie anul trecut. Ciprian Palaghean, manager de proiect din partea constructorului, firma General Construct, a oferit o serie de informații despre aceste lucrări, dar și despre alte aspecte care se referă la această lucrare de mari proporții. ”În baza Ordinului de începere a lucrărilor au fost demarate operațiunile de delimitare a zonei de protecție, precum și realizarea schelei exterioare pentru acces la aticul aflat în pericol de colaps, precum și lucrările de desfacere planșee la interior și a tencuielilor interioare de la pereții exteriori. Practic, ce se execută acum se regăsește și pe panoul de identificare al șantierului care este afișat și este vorba de intervenție în primă urgență”, a arătat Ciprian Palaghean.
Managerul de proiect al firmei General Construct a precizat că având în vedere Ordinul nr. 50.223 din 13 septembrie 2022 emis de către Compania Națională de Investiții (CNI), prin care s-a dispus Începerea Activității de Proiectare, s-a procedat la inspectarea și investigarea Palatului Administrativ din Suceava.
”S-au efectuat sondaje la atic, planșeele de lemn, planșeele de beton armat de peste ultimul nivel, diverși pereți interiori, coșurile de fum și structura de beton de peste holul central. Au fost întocmite în urma acestor investigații Notele de Completare 1 și 2 ale Expertizei Tehnice, prin care s-a atras atenția asupra necesității de intervenție în regim de urgență asupra unor zone aflate în pericol de colaps. De asemenea, au fost prelevate probe biologice de laborator pentru tâmplărie și mucegaiul de la demisolul clădirii, din zona arhivelor”, a mai precizat Ciprian Palaghean.
Mai trebuie spus că pe data de 14 septembrie a fost emis ordinul de începere a proiectării, iar la final se va ști și perioada când se vor putea încheia lucrările de reabilitare în proiectul mare finanțat prin CNI.
Valoarea estimată a contractului pentru refacerea Palatului Administrativ este de 60.367.120,72 de lei, fără TVA, și include cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică a proiectului, respectiv cheltuieli pentru investiția de bază.

Recomandări

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

Mesaj la evenimentul de lansare a proiectului Centrul de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” (Suceava, 11 februarie 2026)

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava