Lucrările de reabilitare și asfaltare a mai multor străzi din municipiul Suceava, care cuprind și refacerea podului peste râul Suceava și a pasarelei de la Ițcani, au toate șansele să se transforme într-un fiasco total. Pe lângă faptul că termenele asumate de constructor, firma Victor Construct din Dorohoi, au cam fost depășite, specialiștii în domeniul construcțiilor susțin că există mari probleme și în privința calității lucrărilor, fără a mai vorbi că unele operațiuni prinse în contract și prevăzute de proiectant nici măcar nu s-au executat.
De altfel, reprezentanții firmei botoșănene sunt ținta criticilor constante venite din partea beneficiarului, Primăria Suceava, pentru modul în care se organizează și lucrează. Pentru Victor Construct pare o pălărie mult prea mare, dar cu toate acestea conducerea firmei vrea să prindă și alte lucrări în municipiul Suceava.
Cu doar 61 de muncitori, Victor Construct trebuie să reabiliteze străzile Traian Vuia, Cernăuți, Grigore Alexandru Ghica, George Enescu, Mărăști, Mihai Eminescu, Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă și Universității pe o lungime totală de 8,8 km. În cadrul aceluiași proiect, adjudecat cu 73,3% din valoarea de pornire, mai trebuie executate lucrări de reabilitare și consolidare a podului de la Ițcani de peste apa Sucevei, precum și a pasarelei CFR din aceeași zonă. Tot Victor Construct a câștigat licitația pentru modernizarea zonei pietonale, cu spațiile din jurul Palatului Administrativ, prețul oferit de firma botoșăneană fiind de 82% din suma inițială.
De parcă aceste lucrări pe care Victor Constructor le execută în Suceava nu ar fi suficiente, reprezentanții firmei au contestat și licitația pentru extinderea și modernizarea Unității de Primire Urgențe de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Întrebarea este de unde va scoate firma alți muncitori pentru noul front de lucru în situația în care va câștiga în instanță lucrările de la spital.
Lucrare importantă și complexă la podul peste râul Suceava sărită de Victor Construct
Proiectul de reabilitare a podului peste râul Suceava de la Ițcani cuprindea mai multe obiective. Unele dintre ele nu au fost realizate de Victor Construct și ar fi interesant de văzut dacă s-au decontat sau nu. De exemplu, proiectul prevedea înlocuirea aparatelor de reazem, operațiune care ar fi necesitat ridicarea podului.
Era vorba de 32 de aparate de reazem din oțel și tot atâtea din teflon și neopren. De asemenea, mai trebuiau amplasate 7.680 de kg de plumb. Or, această operațiune de schimbare a reazemelor nu s-a realizat. Era o misiune destul de dificilă și costisitoare pe deasupra.
Materialele în sine puteau fi achiziționate cu o sumă modică, în schimb, ridicarea podului și înlocuirea reazemelor necesitau timp, operațiuni suplimentare și instalații speciale.
Specialiștii în domeniul construcțiilor spun că utilajele pentru o astfel de operațiune sunt foarte rare și doar 2-3 firme din țară le dețin. Or, pentru a le aduce la Suceava și pentru a-i plăti pe reprezentanții firmelor respective să înlocuiască reazemele ar fi însemnat costuri foarte mari, probabil undeva la circa 200.000 de euro.
Este foarte probabil ca proiectantul să-și fi dat acordul ulterior ca aceste operațiuni să nu se mai realizeze, dar este interesant de aflat de ce într-o primă fază au fost prinse pe lista de lucrări și apoi au dispărut.
Pe de altă parte, dacă reprezentanții Victor Construct au știut de la bun început că nu vor schimba reazemele cunoscând complexitatea lucrărilor și costul ridicat al acestora, au bifat un preț mult mai mic în oferta depusă la Primăria Suceava cu ocazia licitației, reușind să obțină un punctaj mai bun, ceea ce a dus în final la adjudecarea licitației. Dacă acest lucru s-a întâmplat se cheamă concurență neloială, iar instituțiile statului ar trebui să se autosesizeze și să ia măsuri drastice.
Proiectul prevedea un șir de operațiuni, constructorul le-a modificat puțin
O altă abatere de la proiect a fost constatată de un specialist cu zeci de ani de experiență în spate la asfaltarea bulevardului George Enescu. Potrivit tehnologiei în materie, dar și proiectului asumat de constructor în momentul adjudecării licitației, operațiunea trebuia să cuprindă următoarele etape: frezat 2-3 cm, curățat, turnat 2-3 cm asfalt de egalizare și pantă, așezat geocompozit, turnat strat de bază de asfalt de 5 cm, iar la final stratul de uzură.
În schimb, la fața locului, lucrurile au stat un pic diferit. Mai exact, operațiunile au decurs în felul următor: frezat, curățat, turnat strat de 7 cm de asfalt (strat de egalizare și pantă + strat de bază), geocompozit și apoi strat de uzură.
„La o primă vedere pare o nimica toată, dar pe lângă faptul că s-a realizat o oarecare economie calitatea lucrărilor va fi afectată și va duce la micșorarea rezistenței, ceea ce va conduce la degradarea mai rapidă a drumului”, a explicat specialistul în drumuri.
Pe lângă aceste aspecte, turnarea cămășilor de beton din jurul canalelor și gurilor de aerisire a gazului metan s-a făcut în pripă. Nu s-a respectat termenul de uscare prevăzut de normative, iar asta va duce în timp la măcinarea betonului, iar consecința logică va fi apariția fisurilor și distrugerea străzii, la început în zona respectivă și mai apoi și mai departe.
Zece muncitori, „armata” care lucra miercuri după-amiază pe pasajul CFR de la Ițcani
Faptul că Victor Construct este depășită din punct de vedere al numărului de muncitori care lucrează este mai mult decât evident. Închiderea pasajului CFR de la Ițcani a rupt efectiv Suceava în două, având consecințe pe termen lung pentru zeci de mii de șoferi.
Cei de la Victor Construct au anunțat că traficul auto va fi închis total pe pasaj timp de două luni, termen în care se preconizează că se vor finaliza lucrările. Totuși, având în vedere ritmul în care se lucrează în acest moment, este greu de crezut că termenul va fi respectat.
Bunăoară, miercuri după-amiază, în jurul orei 15.30, pe pasajul CFR de la Ițcani lucrau zece muncitori. Asta în condițiile în care temperaturile de afară sunt optime pentru lucrări în domeniul construcțiilor, iar perioada de lumină este până în jurul orei 20.00.
Nici în celelalte locuri unde Victor Construct trebuie să efectueze lucrări prevăzute în contract nu era mai mare forfotă. Pe podul de peste râul Suceava de la Ițcani lucrau doi muncitori, iar pe strada Traian Vuia activau cinci muncitori. Și pentru că tot veni vorba de strada Traian Vuia, aceasta a fost frezată în așa fel încât dacă nu sunt atenți, șoferii au toate șansele să-și spargă baia de ulei.
Departamentul de Luptă Antifraudă ar trebui să verifice lucrările de la Suceava
Victor Construct și partenerii pe care i-a avut la această licitație, Ideconsa Spania și Autotehnorom SRL Suceava, au câștigat licitația cu suma de 19,8 milioane de lei, fără TVA, adică 73,3% din valoarea estimativă a contractului de execuție.
Termenul de finalizare a proiectului era 15 iulie 2015, iar 80,35% din bani sunt asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională, 17,65% din bugetul de stat și 2% din bugetul local al Sucevei.
Perioada de garanție oferită de constructor este de doi ani de zile, iar toate problemele care vor apărea ulterior vor fi realizate din banii beneficiarului, respectiv Primăria Suceava.
Având în vedere aspectele semnalate în execuția acestor lucrări, dar și faptul că la mijloc sunt și bani europeni, se impune o verificare atentă din partea instituțiilor statului. În primul rând, respectarea proiectului și calitatea lucrărilor trebuie verificate de inspectorii Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) de pe lângă Guvernul României, instituție abilitată să verifice implementarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene. Ar fi interesant de observat care sunt concluziile celor de la DLAF și mai ales cine se face vinovat de aceste abateri de la proiectul inițial.
Pe lângă contract
Lucrări nerealizate, abateri de la proiect și lipsă de personal, ingredientele pe care Victor Construct le oferă sucevenilor
