Peste 700 de metri pătrați de tâmplărie PVC (termopan) fără armătură și un lift exterior, cu geam panoramic, care nu poate funcționa iarna, pentru că nu există un sistem de încălzire care să asigure temperatura indicată de producător pe perioada sezonului rece, aceasta este „cartea de vizită” lăsată de cei de la Test Prima în urma unor contracte de aproape 2,7 milioane de euro pe care le-au obținut pentru lucrări la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Societatea de construcții condusă de Viorel Juravle a pus mâna pe trei contracte de lucrări la universitate. Două dintre contracte au fost obținute direct, prin licitație, fiind vorba de devierea unei rețele de canalizare (proiect de 250.000 de lei) și reabilitarea Corpului „A” al Universității (proiect de 9.000.000 de lei).
A existat și un al treilea contract, mansardare Corp „C”(proiect în valoare de 3.100.000 de lei), contract care însă, lasă de înțeles fostul rector Adrian Graur, a fost obținut „pe niște căi nedrepte” la Curtea de Apel Suceava.
„La selecția ofertelor, firma condusă de Viorel Juravlea avea omisiuni în ofertă. Pentru acest amănunt, departamentul de investiții a respins această ofertă, de altfel, ca și pe cele ale altor concurenți. Am fost obligați, pe niște căi nedrepte, să executăm cu firma Test Prima SRL, pentru ca, după o întreagă tevatură, să descoperim că tâmplăria nu avea armătură. Personal, nu mi se pare drept ce s-a întâmplat la Curtea de Apel”, a fost citat recent Graur în cotidianul bucureștean Puterea.
Plecând de la această declarație a fostului rector am încercat să aflăm despre ce ar fi vorba și așa am descoperit povestea tâmplăriei PVC fără armătură și a liftului care ar trebui blocat pe timpul iernii.
Tâmplărie fără armătură. Specialiștii Test Prima nu vedeau nimic în neregulă
Montarea tâmplăriei PVC la corpul A a fost finalizată la sfârșitul lui 2009. Au fost în total, din datele noastre, 708 metri pătrați de tâmplărie, costul lucrării fiind de aproximativ 400.000 de lei.
Câteva luni mai târziu, în 2010, reprezentanții universității au constatat că geamurile termopan au început să se curbeze. Motivul: tâmplăria a fost montată fără armătură, situație în care, în câțiva ani, dacă nu și mai puțin, lucrarea ar fi trebuit făcută din nou.
Test Prima a subcontractat lucrarea respectivă unei alte societăți, însă conducerea universității i-a luat la întrebări pe reprezentanții firmei lui Viorel Juravle, titulara contractului.
Specialiștii Test Prima au verificat geamurile și, surpriză, le-au spus celor de la universitate că nu este nimic în neregulă.
Universitatea, nevoită să ceară o expertiză
În situația în care Test Prima refuza sistematic să recunoască că ar fi vreo eroare în montarea tâmplăriei PVC, conducerea instituției de învățământ superior a fost nevoită în 2011 să solicite o expertiză.
Concluziile experților: „Cauza deformării acestor elemente constitutive ale ferestrelor este nemontarea în interiorul profilului de PVC a armăturii metalice de rigidizare. Ca urmare a folosirii în exces a spumei poliuretanice de etanșare și în condițiile nerespectării caietului de sarcini dat de proiectant referitor la folosirea bridelor de prindere a tâmplăriei de zidărie, profilele din PVC ale tocului, din cauza efortului din expandarea spumei, s-au deformat (…). Se constată că lucrările de înlocuire a tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC la corpul de clădire A al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, pentru care SC TEST PRIMA SRL Suceava a primit ordinul de începere a lucrărilor, nu corespund cerințelor de calitate prevăzute de Legea nr.10/1995, privind calitatea în construcții și prevăzute în contractul de execuție”.
Tâmplăria PVC, montată în 2009, deficiențele, rezolvate parțial în 2011
Neavând de ales, cei de la Test Prima au susținut că la rândul lor au fost păcăliți de firma căreia i-au subcontractat lucrările și au venit cu o altă societate să înlocuiască tâmplăria PVC.
Abia la sfârșitul lui 2011, au schimbat doar 87% din tâmplărie, însă numai la geamurile de dimensiuni mari, iar la restul au spus că merge și așa, fără armătură, situație care i-a nemulțumit din nou pe mai marii universității sucevene.
Lucrările la reabilitarea Corpului A au început practic în noiembrie 2009, iar ritmul este unul foarte greoi. Aici, e drept, vina este împărțită, în condițiile în care nici universitatea nu a primit fonduri suficiente de la Ministerul Educației, pentru a menține un flux continuu al lucrărilor.
Deși bani pentru lucrări mai mici în cadrul acestui proiect au mai intrat în conturile universității, cei de la Test Prima nu s-au grăbit să revină în șantierul din campus, pe motiv că au alte lucrări mai mari la alte obiective.
Așa se face că planul de lucrări a fost decalat îngrijorător de mult, data de finalizare a proiectului a fost depășită (n.r. – lucrările ar fi trebuit recepționate în primăvara lui 2011), iar lucrările nu sunt nici măcar la jumătate.
Liftul exterior care trebuie oprit când temperatura scade sub 5 grade Celsius
Mansardarea Corpului „C” al universității, proiect câștigat în instanță „pe căi nedrepte”, cum declara pentru „Puterea” fostul rector Adrian Graur, a început în mai 2011 și a fost finalizată în august 2012. Trecând peste faptul că durata lucrărilor ar fi trebuit să fie de doar șase luni, nemulțumirea celor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” este legată de un lift exterior, panoramic, care însă nu a fost prevăzut și cu un sistem de încălzire, pentru a funcționa pe perioada iernii.
Potrivit producătorului, ascensorul trebuie să funcționeze doar între +5 și +40 de grade Celsius.
În condiții de iarnă, însă, fără un sistem care să asigure încălzirea puțului în care funcționează liftul, acesta trebuie scos din uz.
Dezamăgirea conducerii universității este cu atât mai mare cu cât costurile unui astfel de sistem de încălzire sunt insignifiante față de valoarea contractului de care a beneficiat societatea lui Viorel Juravle.
Contactat telefonic, rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Valentin Popa, a confirmat toate aceste probleme prezentate, declarând însă că speră că, într-un final, se vor rezolva toate aceste neînțelegeri: „Îmi doresc o comunicare mai bună sau cel puțin să fie o comunicare cu cei de la Test Prima. Aparent, avem doar un schimb de documente. Astfel de lucrări complexe nu pot fi duse la capăt decât cu o bună comunicare. Nu am nimic cu această societate, însă nu au răspuns invitațiilor mele de a sta la masa dialogului și de a încerca să găsim soluții. Nu cred că cer prea mult, dacă am pretenția unor lucrări de calitate”.
La universitate
Lucrări marca Test Prima. Termopane de zeci de mii de euro făcute în bătaie de joc și lift exterior care nu poate funcționa iarna
