„Lucrări în ritm de melc”
„În urmă cu aproape 4 ani în orașul Rădăuți cooperația meșteșugărească a început construcția unui imobil cu etaj… După ce pînă în mai 1970 Cooperativa «Libertatea» a avansat cu lucrările în ritm de melc, acestea au fost preluate de o altă cooperativă meșteșugărească, «Constructorul», cu sediul în Suceava. Noul executant a păstrat ritmul, așa încît imobilul nu e nici acum gata. La etaj a fost organizată secția de țesut covoare. Despre calitatea lucrării să nu mai vorbim. Hidroizolația tavanului, lucrată după sistemul anapoda, a devenit ciur pentru apa de ploaie”.
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7527, Suceava, Martie 1972.
„Cititorul”
„Legenda atribuie ziaristului o putere considerabilă. Știu bine că este inutil să te războiești cu legenda, care rămîne unicul dușman cu adevărat invincibil. Cu toate acestea adevărul trebuie spus: puterea formidabilă și de netăgăduit a presei nu o creează ziaristul; o făurește cititorul. Presa este, cred, singura ramură de activitate omenească unde ierarhia e aproape imposibilă, disciplina – în înțelesul strict al cuvîntului – e păgubitoare și unde domnește vrînd-nevrînd, egalitatea cea mai autentic democratică. Modestul depozitar din provincie este tot atît de util ca și primul redactor. Băiețandrul care, în zori de zi, cu ochii cîrpiți de somn, spintecă liniștea mahalalei strigînd titlul ziarului, are un rol tot atît de important ca și foiletonistul de subtil talent. Fără concursul acestui băiețandru gălăgios, articolul de senzație rămîne necunoscut, iar ziaristul lipsit de cititori devine un fel de «jurnal intim» discret și confidențial pînă la inexistență.
„Adevărul” (cotidian independent), Anul I, nr. 64, Sîmbătă 10 martie 1990.