Durata de realizare a lucrărilor de pe strada Amurgului, care traversează Cuza Vodă II dintr-o parte în alta, este estimată la două luni
Una dintre cele mai circulate și cunoscute artere de circulație din cartierul sucevean Burdujeni, strada Amurgului, care face legătura între Calea Unirii și Eroilor, ajunge la Școala Nr. 11 și duce și către noile cartiere de locuințe înființate pe Bazelor și în Laniște, a intrat în modernizare.
„După reabilitarea și modernizarea străzilor Brândușei, Rândunicii, Avântului și Muncii, din Burdujeni, am ajuns cu proiectul de modernizare a Sucevei de la scara blocului și pe strada Amurgului, una dintre cele mai importante străzi din cartierul Cuza Vodă II. Se reabilitează covorul asfaltic, dar și trotuarele și accesul la scările de bloc, care vor fi modernizate cu pavaj. Nu ne oprim aici, continuăm!”, a spus viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, care a demarat proiectul și se ocupă de implementarea sa, fiind prezent în teren la principalele etape.
Durata de realizare a lucrărilor de pe strada Amurgului, care traversează Cuza Vodă II dintr-o parte în alta, este estimată la două luni, în funcție și de condițiile meteo.
Lucian Harșovschi - Se reabilitează covorul asfaltic, dar și trotuarele și accesul la scările de bloc, care vor fi modernizate cu pavaj. Nu ne oprim aici, continuăm!

Recomandări
Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare