Licitații contestate

Lucrări de milioane de euro, din fonduri europene, blocate de interesele patronilor unor firme de construcții



Vasile Avram: „Nu cred că vom mai putea face ceva anul acesta și cine știe dacă nu vom pierde finanțarea”
Vasile Avram: „Nu cred că vom mai putea face ceva anul acesta și cine știe dacă nu vom pierde finanțarea”

Interesele patronilor unor firme de construcții, în goana lor după milioanele de euro destinate lucrărilor publice, sunt mai presus de nevoile unor comunități întregi, obligate să meargă prin glod și zloată la fiecare ploaie ori ninsoare.
Licitațiile făcute pentru atribuirea lucrărilor publice sunt deseori contestate în instanță de administratorii firmelor care nu au fost declarate câștigătoare.
Multe dintre contestații sunt respinse ca neîntemeiate, însă lucrările sunt întârziate și există chiar riscul pierderii finanțării.
La Todirești, firma de pe ultimul loc contestă licitația. În joc sunt 1.370.000 de euro
La Todirești, de exemplu, mii de suflete sunt nevoite, la fiecare ploaie mai puternică, să meargă prin glod, să rămână cu mașinile împotmolite sau se roage la Dumnezeu să nu se întâmple vreo nenorocire, pentru că ambulanța ori mașinile de pompieri nu ar putea ajunge la ei.
În 2010, mai multe drumuri comunale, aproximativ 7 kilometri, au fost distruse în urma inundațiilor.
Comuna a câștigat un proiect de refacere și modernizare a drumurilor: aproximativ 1.370.000 de euro, cu finanțare europeană.
Licitația a fost câștigată de o firmă din Suceava, Autotehnorom, a cărei ofertă, deși era pe locul II ca preț, a fost considerată de expertul cooptat și de comisia de evaluare cea mai avantajoasă.
Lucrările urmau să fie începute de aproximativ două luni, iar trei tronsoane de drumuri, cele mai vulnerabile, ar fi trebuit să fie astăzi asfaltate.
În realitate, de pe drumurile în cauză nu s-a mișcat o piatră, licitația la care au participat opt asocieri de firme, în total aproximativ 20 de societăți, fiind contestată.
Firma de pe ultimul loc, cu o ofertă mai mare ca preț cu aproximativ 15 miliarde de lei vechi față de cea a societății desemnate câștigătoare, a fost cea care a contestat prima licitația. E vorba despre Test Prima SRL, care a participat la licitație în asociere cu SC Casa Design SRL.
„E un haos cu drumurile astea. De 20 de ani se tot măsoară și nu se face nimic. Când plouă e prăpăd. Te îneci în glod, nici o mașină nu mai intră pe aici”, e revoltat un sătean din Todirești, Ilie Bosancu.
Constantin Rotar are 73 de ani și speră să mai prindă ziua în care o să vadă drumurile asfaltate. „Vine iarna, vai de noi…”, e resemnat septuagenarul.
„Ne-am zbătut atâta să obținem proiectul acesta și acum ei vor doar să ne încurce”
Fiecare societate sau asociere de firme are dreptul de a face contestație la o licitație de achiziții publice la care a participat. Nimeni nu neagă acest aspect. Totuși, Test Prima este una dintre acele societăți care, periodic, a atacat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) mai multe licitații, iar apoi a acționat în instanță.
La Todirești, deși erau pe ultimul loc dintre cele opt asocieri de firme participante, Test Prima (lider de asociere) și Casa Desing au depus contestație la CNSC.
Cererea lor privind reluarea procedurilor de atribuire a lucrărilor le-a fost respinsă, ca neîntemeiată, însă nici această decizie nu a fost suficientă. Așa că au atacat licitația în instanță, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Suceava.
Același traseu, CNSC și apoi instanța de judecată, l-a urmat și firma botoșăneanului Constantin Conțac – SC Transporturi Auto SA, care era pe locul I ca ofertă de preț, însă comisia de evaluare a stabilit că nu are documentația completă.
Primarul comunei Todirești, Vasile Avram, explică că aceeași problemă, a documentației incomplete conform caietului de sarcini, a determinat expertul cooptat și comisia de evaluare să respingă oferta Test Prima în asociere cu Casa Desing.
„Ne-am zbătut atâta să obținem proiectul acesta și acum ei vor doar să ne încurce. Lucrările ar fi trebuit să înceapă din septembrie, și astăzi, în prag de iarnă, ar fi fost gata asfaltate trei tronsoane de drumuri problemă. În aceste condiții, dacă nu ne vom apuca de treabă la sfârșitul acestei luni, nu cred că vom mai putea face ceva anul acesta și cine știe dacă nu vom pierde finanțarea”, mărturisea revoltat Vasile Avram.
Prețuri derizorii, ofertă cu 57% mai mică decât valoarea estimată a lucrărilor
Primarul explică că oferta firmei lui Constantin Conțac, pe lângă documentația incompletă, era la aproximativ 57% din valoarea estimată a lucrărilor și avea niște prețuri derizorii, mult sub cele reale.
„Erau prețuri foarte mici, nu era credibilă oferta. O basculă cu balast, cu 10 lei pe tonă, numai în pierdere ar trebui să meargă, asta înseamnă că ar trebui să rupă de undeva. E cel mai importat proiect al comunei. Nu vreau drumuri de lux, dar nici să fie făcute în bătaie de joc. Drumuri asfaltate, cu podețe tubulare, șanțuri betonate, strat de vreo 40 de centimetri, din care 17 de asfalt, cam așa rețin că scria în proiect. Nu vin de la fabrica de biscuiți, am făcut și eu construcții înainte și știu ce presupune o astfel de lucrare”, a completat primarul.
„Pentru stadion au luat pământ din spatele școlii, au făcut o groapă mare pe imaș”
Primarul din Todirești susține că a avut probleme cu cei de la Test Prima și la alte lucrări care s-au făcut pe raza comunei.
„La stadionul care este în curs de construire, în clădire nu se închidea nici o ușă. Mai trebuia niște gresie și faianță… Le-am spus că nu le fac recepția lucrărilor, dacă nu remediază. Coșul de evacuare a fumului era la jumătate din înălțimea care ar fi trebuit. Eu dacă vreau iarna asta să dau drumul la centrală, ăla nu trage, nu funcționează… treburi fără căpătâi. Pentru stadion au luat pământ din spatele școlii, au făcut o groapă mare pe imaș. «Voi nu sunteți întregi la cap, cade o vacă, un om acolo?! Nu vă dau nici un ban până nu astupați groapa acolo». S-a remediat până la urmă, dar nu a fost ușor”, răbufnește Vasile Avram.
Vor să mute procesul la Înalta Curte
Cele două acțiuni prin care a fost contestată licitația de la Todirești de către Test Prima și Casa Design, pe de o parte, și Transporturi Auto, de cealaltă parte, au fost conexate.
Miercurea trecută, s-a judecat dosarul conexat al celor două tabere, însă judecătorii au dat un nou termen, pe 23 octombrie, după ce Transporturi Auto a cerut suspendarea cauzei până la soluționarea dosarelor penale întocmite pe numele administratorului Test Prima, Viorel Juravle, după ce, luna trecută, polițiștii au găsit la societatea acestuia mai multe autoutilitare furate din străinătate.
Cei de la Transporturi Auto au făcut și o cerere pentru strămutarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Un primar și fostul rector al universității se plâng de licitațiile câștigate în instanță de Test Prima
Cotidianul Puterea prezenta în ediția din 12 septembrie a.c., pe prima pagină, un articol despre mai multe contracte pe care firma lui Viorel Juravle le-a obținut prin intermediul Curții de Apel Suceava, deși, inițial, a pierdut la licitațiile organizate pentru lucrările respective.
În cotidianul respectiv era citat primarul comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimițean: „Este cunoscut aici că are câștig de cauză în tot ceea ce face (n.r. – Viorel Juravle). Spre exemplu, pe măsura 3.22 care privește sistemul de apă, canal și stație de epurare, diferența între firma căreia i-am atribut contractul și firma lui Juravle, Test Prima SRL, a fost de 5 miliarde de lei vechi. O groază de bani! De circa trei ori a depus contestații la CNSC și de două ori la Curtea de Apel Suceava, unde a și avut câștig de cauză. Ceilalți doi candidați au fost eliminați! Ce aș mai putea să fac în acest caz?”.
Și fostul rector al Universității Suceava, Adrian Graur, a subliniat o presupusă influență a patronului Test Prima la Curtea de Apel.
„La selecția ofertelor, firma condusă de Viorel Juravle avea omisiuni în ofertă. Pentru acest amănunt, departamentul de investiții a respins această ofertă, de altfel, ca și pe cele ale altor concurenți. Am fost obligați, pe niște căi nedrepte, să executăm cu firma Test Prima SRL două din obiectivele campusului universitar, mansardarea corpului C și reabilitarea corpului A, pentru ca, după o întreagă tevatură, să descoperim că tâmplăria nu avea armătură. Personal, nu mi se pare drept ce s-a întâmplat la Curtea de Apel”, este citat Graur în cotidianul bucureștean.


Mai multe drumuri distruse de inundațiile din 2010 trebuiau asfaltate pe bani europeni, însă nici în ziua de astăzi lucrările nu au început
Mai multe drumuri distruse de inundațiile din 2010 trebuiau asfaltate pe bani europeni, însă nici în ziua de astăzi lucrările nu au început
Mai multe drumuri distruse de inundațiile din 2010 trebuiau asfaltate pe bani europeni, însă nici în ziua de astăzi lucrările nu au început
Mai multe drumuri distruse de inundațiile din 2010 trebuiau asfaltate pe bani europeni, însă nici în ziua de astăzi lucrările nu au început
Mai multe drumuri distruse de inundațiile din 2010 trebuiau asfaltate pe bani europeni, însă nici în ziua de astăzi lucrările nu au început
Mai multe drumuri distruse de inundațiile din 2010 trebuiau asfaltate pe bani europeni, însă nici în ziua de astăzi lucrările nu au început
Vasile Avram: „Nu cred că vom mai putea face ceva anul acesta și cine știe dacă nu vom pierde finanțarea”
Vasile Avram: „Nu cred că vom mai putea face ceva anul acesta și cine știe dacă nu vom pierde finanțarea”