Lucrări de 35 de milioane de lei, demarate luni în municipiul Suceava



În municipiul Suceava au fost demarate investițiile de modernizare a 14 străzi
În municipiul Suceava au fost demarate investițiile de modernizare a 14 străzi

Începând de luni, în municipiul Suceava au fost demarate investițiile de modernizare a 14 străzi, două parcuri, a unui pod și a unui pasaj rutier, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 35 de milioane de lei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, în urma discuțiilor purtate cu constructorii din consorțiul de firme Conbucovina, Florconstruct SRL, Cominco SA și Symmetrica SA, aceștia s-au apucat de treabă din mai multe zone ale orașului.
Astfel, pe principala arteră de circulație a Sucevei, care va fi modernizată de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, lucrările de reparații și modernizare au început din zona Galleria Mall, pentru început fiind făcute intervenții la borduri și trotuare.
De asemeni, de luni au început lucrările și pe strada Mitropoliei, unde bulevardul va fi lărgit de la două la trei benzi – două spre Suceava dinspre Ipotești și una din Suceava spre Ipotești.
Tot de luni se lucrează și la modernizarea parcului din intersecția Areni, o lucrare similară urmând să fie efectuată și în parcul din fața sediului de primărie din cartierul Burdujeni.
Tot de luni urmau să înceapă și lucrările de modernizare a străzilor Căpitan Grigore Andrei, Victor Babeș și Plevnei din Burdujeni Sat, care în prezent sunt acoperite doar cu balast.