Lucrarea „Semne și simboluri astronomice în ornamentica tradițională din Bucovina”, a astronomului sucevean (Horodnic de Jos) Dimitrie Olenici, va fi lansată sâmbătă, 26 februarie a.c., la ora 10.00, la întrunirea membrilor Asociației Educatorilor Sucevenei (la Liceul cu Program Sportiv Suceava).
O mărturie pentru generațiile viitoare a „împătimitului într-ale etnoastronomiei” Dimitrie Olenici
Lucrarea, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina”, aduce în atenția cititorilor avizați, așa cum scrie în „Introducere” autorul, „un studiu privind semnele și simbolurile astronomice în ornamentica tradițională românească, în general, în principal în județul Suceava, pe cusături, țesături, ouă încondeiate, monumente funerare, picturi pe lăcașuri de cult, ornamente pe case țărănești etc.”.
Cartea, bogat și semnificativ ilustrată, se vrea a fi, cum subliniază „împătimitul într-ale etnoastronomiei” Dimitrie Olenici, „o mărturie pentru generațiile viitoare a unor adevărate opere de artă realizate de înaintași și totodată un semnal de alarmă pentru conservarea ornamentelor arhitecturale, care pot deveni un brand pentru județul Suceava, ce ar trebui incluse în circuitele turistice alături de celelalte comori artistice sucevene”.
Lansarea va avea loc în contextul discuțiilor care vizează pregătirea celei de-a XIV-a ediții a Concursului Equinox
Lucrarea, structurată pe XVII capitole, „ne poate duce cu gândul – așa cum remarcă în textul introductiv prof. univ. dr. Mihai Iacobescu – la tot ce s-a scris mai bun în etnografia română”, exemplificând cu celebra lucrare a lui Simion Florea Marian, „Botanica poporană”.
Așa cum ne-a spus autorul cărții (carte care încununează treizeci de ani de documentare), lansarea va avea loc în contextul discuțiilor care vizează pregătirea celei de-a XIV-a ediții a Concursului Equinox, competiție de cunoștințe și creație în domeniul astronomiei adresat elevilor.
Alături de Dimitrie Olenici la lansarea cărții vor fi profesoarele Maria Pavelescu și Maria Nichitean.
Lansare de carte
Lucrarea „Semne și simboluri astronomice în ornamentica tradițională din Bucovina”, prezentată la Asociația Educatorilor Suceveni






