Că icoanele Bisericii noastre Ortodoxe sunt adevărate icoane, înțelegem și din următoarele: în localitatea Lourdes, Franța, în anul 1860, Maica Domnului se arată tinerei Bernadette. După acest eveniment, tânăra a îmbrățișat viața monahală. Lume multă venea să o vadă și o întreba: “Cu cine semăna Maica Domnului, pe care o văzuse, cum arăta?”. Persoane evlavioase îi trimiteau tot felul de statuete de la Saint Suplice, pe care ea le punea într-un dulap, spre uimirea stareței: “Fiica mea, cum poți s-o pui pe Sfânta Fecioară în dulap?!”. Tânăra i-a răspuns: “Pentru că nu e ea, maică”. Stareța i-a scris episcopului, care i-a adus albume cu principalele imagini ale Preacuratei, cele de la Vatican. I-a arătat picturi de Rafael, Murillo etc., dar Bernadette dădea mereu din cap că “nu”. Răsfoind albumele la întâmplare, au dat peste icoana Fecioarei de la Cambrai. Bernadette s-a ridicat în picioare: “Ea este, Preasfințite!”. Icoana era pictată ca orice icoană ortodoxă, în tradiția bizantină.
“La câțiva ani doar după ce fusese văzută la Lourdes, de către Bernadette, continuă autorul, Sfânta Fecioară s-a arătat unui grup de patru copii la Pontmain, în Mayenne, Franța, în 17 martie 1871.
Ori, lucru și mai ciudat, la Pontmain, Sfânta Fecioară se arată ca o icoană, iar înrudirea sa cu icoanele… zis răsăritene în general (adică ortodoxe n. n.) a fost remarcată în mai multe rânduri. Iar această asemănare este cu atât mai uimitoare cu cât copiii par a nu fi avut nici un fel de influențe de acest fel. Eugen (unul dintre cei patru copii cărora li s-a arătat Maica Domnului) spunea că nu văzuse niciodată icoane ortodoxe în copilăria sa, că nu era decât un biet țărănel care nu avea habar nici măcar de existența vreunei țări ortodoxe”. Abia după eveniment a făcut analogia (cu o icoană ortodoxă).
Într-adevăr, starețul Barre, superiorul marelui Seminar din Laval (1887), a avut ideea să le arate copiilor icoana Sfintei Fecioare din Genazzano, icoană răsăriteană (ortodoxă) din sec. al XV-lea care, potrivit tradiției locale, a coborât în chip minunat din cer la 25 aprilie 1467 și a rămas suspendată, fără nici un suport, pe peretele bisericii.
Atunci când unul dintre cei patru copii, Eugen, devine preot, îi spune starețului Barre următoarele: “Doresc să vă spun cât am fost de impresionat de imaginea (icoana) pe care mi-ați arătat-o. Nu-mi amintesc să mai fi văzut vreo fizionomie care să-mi evoce atât de bine amintirea de la 17 ianuarie 1871. În chipul acesta rotund, în blândețea și duioșia privirii se află ceea ce trebuie și nu a fost încă aflat pentru a o înfățișa pe Maica Domnului de la Pontmain”.
“Ceea ce nu era decât o presupunere, mărturisește starețul Barre, a devenit pentru mine o certitudine, și iată de ce: părintele Eugen, unul din cei patru, care au avut fericirea de a contempla, la Pontmain, în ziua de 17 ianuarie 1871 frumusețea dumnezeiască a Născătoarei de Dumnezeu, mi-a scris acum câteva zile pentru a-mi mulțumi pentru că i-am trimis o notiță cu privire la Maica Domnului “Povățuitoarea” și o fotografie a acestei icoane.
Este de crezut că Sfânta Fecioară nu s-a arătat la Pontmain sub o înfățișare de împrumut, ci chiar cu trăsăturile sale adevărate…”.
(extrase din Învățătura Ortodoxă despre Icoane – I.P.S. Pimen Suceveanul)
