„În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Și el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine! Și oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu.”
Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXI-a după Rusalii ne prezintă vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos în apropierea orașului Ierihon.
Orașul Ierihon, care se traduce prin „oraș al parfumurilor” sau „al palmierilor”, este o așezare străveche din Țara Sfântă, situat în apropierea graniței dintre Israel și Iordania.
„Ierihonul din Vechiul Testament este identificat în general cu Movila Tell es-Sultan din zilele noastre, la aproximativ 16 km N-V de gura de vărsare actuală a Iordanului în Marea Moartă, la 2 km N-V de Ierihonul modern (satul er-Riha) și la vreo 27 km N-E de Ierusalim. Movila impunătoare, în formă de pară, este lungă de vreo 400 m de la N la S și lată de circa 200 m la capătul de N și înaltă de vreo 20 m. Ierihonul irodian și din perioada Noului Testament este reprezentat de movilele de la Tulul Abu el-Alayiq, la 2 km V de localitatea modernă er-Riha (Ierihonul de azi), și astfel este la Sud de Ierihonul Vechiului Testament. Munții Iudeii se înalță abrupt din câmpiile Ierihonului la o depărtare mică spre Vest.” [1]
Ierihonul, considerat cel mai vechi oraș din lume
Considerat ca fiind cel mai vechi oraș din lume, Ierihonul a intrat în istoria biblică odată cu sosirea poporului evreu în pământul făgăduinței. În secolul al XIII-lea înainte de Hristos, vechea cetate canaanită a Ierihonului a fost cucerită de Iosua după ce acesta împreună cu tot poporul lui Israel au înconjurat de șapte ori cetatea în sunet de trâmbițe. Acest eveniment istoric al ocupării cetății de către poporul evreu este prezentat în Cartea lui Iosua Navi din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament (cf. Iosua 2-6). După ce au rătăcit prin deșertul Sinai vreme de 40 de ani, israeliții s-au pregătit să treacă râul Iordan pentru a intra în Țara Făgăduinței, situată dincolo de Ierihon. Înainte de a face trecerea, Iosua, succesorul lui Moise, a trimis doi spioni care au intrat în oraș. Spionii au scăpat de a fi prinși prin ajutorul desfrânatei Rahab, care locuia în zidul orașului. Tot de la ea spionii au primit și informații prețioase cu privire la Ierihon. Deși Iordanul se revărsase în perioada în care israeliții aveau să treacă, apa a încetat să mai curgă, în chip minunat, astfel încât toți au trecut „pe pământ ca pe uscat”. Apoi au mers în jurul orașului fortificat zilnic, timp de șapte zile suflând în șapte trâmbițe și strigând. În ziua a șaptea, zidurile s-au dărâmat, iar israeliții au pătruns în oraș trecând totul prin foc și sabie.
Distrus de invazia israeliților și apoi de intemperiile vremurilor, Ierihonul din timpul lui Iosua nu a mai fost reconstruit timp de câteva secole. După aproximativ 400 de ani, în timpul domniei regelui Ahab (cca 874/3-853 î.Hr.), Hiel din Betel a întemeiat din nou Ierihonul (cf. III Regi 16, 34). Acest Ierihon a fost cel din timpul lui Ilie și Elisei (cf. IV Regi 2, 4-5; 18-22). În câmpia Ierihonului, babilonienii l-au prins pe Sedechia, ultimul rege al regatului Iuda (cf. IV Regi 25, 5). Se pare că babilonienii au distrus mare parte din orașul Ierihon, după exilul babilonian continuând să existe doar un Ierihon modest.
Ierihonul Noului Testament este situat la aproximativ 2 km de vechiul Ierihon, în locul numit Tulul Abu el-Alayiq. Aici, datorită climei mai calde, Irod cel Mare (40/37-4 î.Hr.) a construit un palat de iarnă dotat cu apeducte, un hipodrom și un teatru. De asemenea, a înfrumusețat zona cu plantații de palmieri și balsam, care aduceau venituri importante regatului.
Pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos, Ierihonul era locul de întâlnire al evreilor care veneau din Pereea și din Galileea, și împreună mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sărbători Paștele. Sfânta Evanghelie ne mărturisește că și Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oraș în drumul său spre Iordan sau Ierusalim.
„Întoarce-te la casa ta și spune tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”
Când Mântuitorul Iisus Hristos vindecă pe demonizatul din ținutul Gadarenilor, omul vindecat atunci cerea Mântuitorului să-l ia cu Sine. Dar Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: „Întoarce-te la casa ta și spune tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). De ce? Pentru că acest om trebuia să fie văzut ca fiind sănătos tocmai în acele locuri în care lumea l-a cunoscut când pătimea mult, întrucât era chinuit de demoni. Trebuia ca lumea să-l vadă ca fiind om vindecat și pașnic, readus la demnitatea lui de chip al lui Dumnezeu, de ființă liberă în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii.
Însă, în cazul de față, Mântuitorul Iisus Hristos nu spune orbului de la Ierihon pe care l-a vindecat: „rămâi unde te afli acum sau mergi la casa ta”, ci îl lasă să-L urmeze, să meargă cu El în cetatea Ierihonului. De ce? Ca omul acesta să vadă cetatea cu ochii săi sănătoși, iar cei din cetate să-l vadă vindecat pe cel care mai înainte, orb fiind, stătea în afara cetății pentru a cerși mâncare sau bani la marginea drumului. Dar și pentru că, în cetatea Ierihonului, Mântuitorul vine să vindece un alt om, și anume pe vameșul Zaheu, care, deși vedea bine cu ochii trupului, avea totuși sufletul orbit de patima lăcomiei de bani și de averi (cf. Luca 19, 1-10). Așadar, orbului care cerșea la marginea drumului, aproape de cetatea Ierihonului, Iisus Cel milostiv i-a schimbat viața după ce a cunoscut credința și stăruința acestuia în rugăciune, iar vameșului Zaheu din Ierihon, Iisus i-a vindecat și schimbat viața, iertându-i păcatele, după ce a constatat pocăința și dărnicia lui pentru cei săraci și pentru cei păgubiți de el.
Acest Zaheu, mai-marele vameșilor (cf. Luca 19, 1-10), era un om lacom și dornic să se îmbogățească cu orice preț. El impunea dări mai mari decât se cuveneau. Luând astfel din bunurile altora, el a nedreptățit pe mulți. Prin urmare, și-a atras disprețul și ura tuturor concetățenilor, tuturor vecinilor și tuturor locuitorilor orașului Ierihon. Desigur, Zaheu era în plus disprețuit și pentru că se punea în slujba unei stăpâniri străine, adică a stăpânirii romane în Israel. Iar Mântuitorul Iisus Hristos, văzând că Zaheu Îl caută, dintr-o curiozitate foarte tainică, urcându-se într-un sicomor, i-a zis: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19, 5). Însă, în momentul în care Iisus a intrat în casa sa, oamenii din jur au cârtit și L-au judecat pe Mântuitorul, considerând că nu trebuia să intre în casa unui om atât de păcătos și de lacom ca vameșul Zaheu.
Singurul bogat care s-a mântuit pentru că a devenit milostiv
Dar tocmai această neașteptată bunătate a lui Hristos față de vameșul Zaheu, pe care, desigur, acesta n-o merita, și cinstea acordată lui l-au surprins, tocmai pentru că el nu le merita. Când Mântuitorul Hristos S-a autoinvitat în casa lui Zaheu, a produs o schimbare în acesta. Bunătatea nemeritată care i S-a arătat acestui om aspru și lacom a produs în el pocăință și dărnicie. Avem de-a face aici cu un om care se pocăiește nu pentru că a fost certat, nici pentru că ar fi fost pedepsit în vreun fel, ci pentru că a fost onorat cu bunătate și cinste, deși nu le merita. Copleșit de milostivirea, de bunătatea și de generozitatea Mântuitorului Iisus Hristos, vameșul Zaheu s-a schimbat într-o clipă și a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Atunci Mântuitorul a zis către el: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam” (Luca 19, 8-9), adică fiu al credinței.
Vameșul Zaheu este singurul bogat despre care Evanghelia după Luca spune clar că s-a mântuit pentru că a devenit milostiv. (fragment din predica scrisă de Înalt Preafințitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
[1] Cf. Dicționar Biblic, Editura Cartea Creștinã, Oradea, 1995, p. 557.