Utilizarea luciului de buze ar putea duce la apariția cancerului de piele, pentru că acesta poate atrage razele ultraviolete, potrivit unui cercetător de la Centrul medical al Universității din Baylor, Statele Unite, informează dailymail.co.uk
„Pielea buzelor este foarte subțire și este mai predispusă să îmbătrânească din cauza soarelui, comparativ cu alte porțiuni de piele de pe corp. Mulți oameni uită că protecția buzelor cu cremă este la fel de importantă ca restul pielii. Cancerul de piele la nivelul buzelor poate fi și mai grav, întrucât tipul acesta de boală prezintă mari probabilități să se împrăștie la nodulii limfatici din apropiere”, a declarat doctorul Christine Brown, autorul studiului.
„Se crede că uleiurile aplicate pe piele amplifică expunerea la ultraviolete, așa încât produsele destinate buzelor ce conțin ulei ar putea avea același efect. Cu siguranță, foarte multe produse de acest tip nu au factor de protecție solară, așa că buzele nu vor fi deloc protejate de razele soarelui”, a declarat Nina Goad, de la Asociația Britanică de Dermatologie.
În Regatul Unit, numărul de cazuri de cancer de piele este în creștere, iar majoritatea acestora sunt provocate de expunerea neprotejată la soare. Cancerul de piele poate fi tratat dacă este descoperit din timp.