Lucian Lungu (foto) este de ieri noul șef al Inspectoratului Școlar Suceava, după ce pe data de 8 iunie 2007, printr-un ordin al ministrului Educației, Cristian Adomniței, acesta l-a înlocuit în funcție pe Petru Carcalete, care a fost sancționat disciplinar și destituit din funcție. Lucian Lungu a fost instalat în funcție de către subprefectul județului, Alexandru Băișanu, care a dat ieri citire ordinului ministerial în față inspectorilor școlari ai IȘJ. Potrivit acestui ordin, Lucian Lungu este detașat în interesul învățământului în funcția de inspector școlar general, funcție pe care urmează să o ocupe cu delegație până la organizarea unui concurs. Lucian Lungu a venit la IȘJ din funcția de director al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava. El este profesor de fizică, absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De asemenea, în prezent, Lucian Lungu este și doctorand la un institut de cercetare din Chișinău. Din punct de vedere politic, Lucian Lungu este vicepreședinte al Organizației Municipale a PNL Suceava.






