Liderul grupului PDL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harșovschi, a condamnat ieri demagogia reprezentanților PNL și PSD din deliberativul local, precizând că aceștia se află la putere sau în opoziție „în funcție de interesele lor personale sau de grup”. Afirmația lui Lucian Harșovschi a fost făcută după ce Consiliul Local a respins ieri, cu voturile PSD și PNL, un proiect pentru demararea procedurilor în vederea organizării licitației pentru delegarea gestiunii serviciului de transport și distribuție a energiei termice din Suceava către un operator privat, după aproximativ patru ore de dezbateri. De precizat că la ședința Consiliului Local de ieri nu au fost prezenți consilierii PDL, în afară de Lucian Harșovschi, acesta fiind președinte de ședință.
Harșovschi a declarat că democrat-liberalii nu au fost prezenți la această ședință pentru a demonstra faptul că USL, adică PNL și PSD, funcționează „doar atunci când au interese proprii, și nu când este vorba despre interesul sucevenilor”.
„Am vrut să vedem cum funcționează Uniunea Social Liberală la Suceava, și mă refer la PNL și PSD. Știm cu toții că atunci când au fost interese personale sau de partid v-ați mobilizat și ați fost prezenți la vot. Acum suntem aici pentru interesul sucevenilor și e bine ca ei să știe că USL a venit să le rezolve problemele. Noi, cei de la PDL, atunci când a fost nevoie pentru a demara acest proces pentru concesionarea distribuției și transportului energiei termice, am fost responsabili și am dat voturile necesare”, le-a transmis Lucian Harșovschi consilierilor PNL și PSD.
Liderul grupului de consilieri PDL a precizat că sucevenii au trimis în Consiliul Local 12 consilieri PNL și PSD și că aceștia trebuiau să demonstreze că sunt capabili să ia o decizie atunci când vine vorba despre binele sucevenilor.
„Încă din prima zi le-au promis sucevenilor doar lapte, miere și bunăstare. Acum, după 631 de zile, PSD și PNL arată numai demagogie. Populația aștepta să vadă dacă USL funcționează și atunci când este vorba despre interesul sucevenilor, și nu doar atunci când ei au interese. Când au chef, cei de la USL spun că sunt la putere, însă când nu vor să aibă vreo responsabilitate spun că sunt în opoziție”, a spus Lucian Harșovschi, care a adăugat că toate amendamentele pe care le-a preluat de la sindicaliști și pe care el le-a făcut la caietul de sarcini pentru organizarea acestei licitații au fost respinse prin voturile PSD și PNL. El a criticat atitudinea consilierilor PSD și PNL din ședința de ieri a deliberativului local, spunând că aceștia s-au întrecut în glume atunci când erau discuții legate de probleme serioase cu privire la viitorul termoficării în Suceava. Lucian Harșovschi a subliniat că reprezentanții PSD și PNL au demonstrat că fug de responsabilitate în momentul în care au propus și au votat ca din comisia pentru pregătirea și organizarea licitației să facă parte doi consilieri PDL și reprezentantul PP-DD din deliberativ. „Ei s-au întrecut în glumițe, au ținut partea sindicatelor, i-au compătimit pe suceveni, iar atunci când a venit momentul votului au fugit de responsabilitate și toți cei 12 consilieri PSD și PNL au votat împotriva caietului de sarcini”, a declarat Harșovschi. El a mai spus că în urma votului „demagogic” al celor din PNL și PSD, sucevenii riscă să rămână de Paște fără apă caldă și căldură.
Critici
Lucian Harșovschi consideră că demagogia PNL și PSD din Consiliul Local îi va lăsa pe suceveni fără apă caldă și căldură
