Liderul reprezentanților PDL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harșovschi, i-a acuzat pe consilierii PSD că timp de doi ani au blocat finalizarea în totalitate a proiectului care a însemnat construcția unui nou parc în cartierul Burdujeni, în curtea exterioară a Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”. Lucian Harșovschi a amintit că acest parc a fost deschis în urmă cu doi ani, pe data de 1 iunie, însă proiectul pentru această investiție a fost „ciunțit” de reprezentanții PSD. Harșovschi a explicat că pe lângă amenajarea parcului și construcția unei fântâni arteziene și a unui spațiu de joacă, proiectul mai prevederea ca porțiunea străzii Calea Burdujeni, de la sensul giratoriu și până la intersecția cu strada Gheorghe Doja, să devină pietonal la sfârșit de săptămână și de sărbătorile legale. „Acesta este un parc la care deputatul Ioan Balan a avut o contribuție foarte mare, pentru că au fost făcute demersuri foarte mari la Ministerul Educației și Cercetării pentru ca acel teren să intre în proprietatea Primăriei municipiului Suceava. Este un parc care s-a născut din dorința cetățenilor, pentru că în cartierul Burdujeni, așa cum se știe, nu sunt prea multe zone de agrement. Din nefericire, acest proiect a fost ciunțit de cei de la PSD. Iar la doi de la deschiderea lui, cei de la PSD au considerat că trebuie să-i văduvească pe cetățenii din cartierul Burdujeni de acest proiect complet”, a declarat Lucian Harșovschi.