Campionul mondial IBF, Lucian Bute, a declarat, vineri, la întoarcerea în România după meciul cu Glen Johnson, în care și-a apărat pentru a noua oară centura, că 2011 a fost „un an perfect cu trei meciuri perfecte” pentru cariera lui.
Ajuns la București cu o cursă care a avut întârziere aproximativ 30 de minute, Bute a susținut o conferință de presă la Salonul Prezidențial al Aeroportului Henri Coandă.
„Sunt foarte fericit să mă întorc din nou acasă cu centura de campion mondial. Pentru mine a fost un an perfect, cu trei meciuri perfecte. E destul de mult și de greu din punct de vedere psihic și fizic să faci trei meciuri într-un an pentru că te pregătești trei luni pentru fiecare. Nu este ușor să stai două luni în cantonamente și să faci două antrenamente pe zi, de șase ori pe săptămână. Nu știu dacă anul viitor vor fi tot trei meciuri. Rămâne să stabilesc tot cu Interbox-ul”, a spus Bute.
Campionul mondial s-a arătat bucuros de faptul că este singurul pugilist care l-a învins la o diferență așa de mare de puncte pe jamaicanul Glen Johnson. „Nu a fost un meci ușor, am avut în față un adversar foarte rezistent și profesionist. Mi-am respectat planul de meci, știam că va fi foarte greu să îl dobor. Mă bucur că doi arbitri mi-au dat 12-0 la reprize și sunt singurul care l-a bătut la o asemenea diferență pe Johnson. După repriza a opta sau a noua, Johnson a început să cedeze din punct de vedere fizic. Dar experiența l-a făcut să își dozeze efortul până la capăt. După aceea și-a dat seama că nu mai poate să mă bată, a stat la pândă să mă facă KO, dar nu a mai riscat”, a explicat pugilistul român.
Capul lui Johnson, cam tare pentru mâna lui Bute
Lucian Bute are încă mâna stângă umflată în urma accidentării suferite în meciul cu Johnson. „Din păcate Glen Johnson are capul foarte tare. Am simțit în repriza a patra un curent electric care s-a dus până în umăr. Iar de atunci brațul stâng nu a mai funcționat cum trebuie. Acum mâna e mai bine, dar după meci nici nu puteam închide pumnul”, a explicat Bute.
Victoria în fața lui Glen Johnson este un semnal de alarmă pentru viitorii adversari, este de părere Lucian Bute. „A fost un pas mare pentru mine, toată presa din SUA a vorbit foarte frumos, iar acum am tras un semnal de alarmă pentru viitorii adversari, care au spus că nu am valoare. Acum cred că se vor gândi de două ori înainte să vorbească. Am nevoie de acest gen de meciuri pentru experiență, pentru că pe viitor vor veni adversari și mai bine pregătiți”, a precizat Bute.
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize și și-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, duminică dimineață, în cadrul unei gale la Quebec.
Lucian Bute, în vârstă de 31 de ani, are acum 30 de victorii la profesioniști, din care 24 prin KO și nicio înfrângere. Glen Johnson, în vârstă de 42 de ani, are acum 51 de victorii, din care 35 prin KO și 16 înfrângeri.
Bute a fost declarat câștigător în unanimitate de cei trei arbitri-judecători: 119-109, 120-108 și 120-108.