Lucian Boia: „Balcic. Micul paradis al României Mari”

Până la a fi românesc, din anul 1913, Balcicul a fost doar un spectacol al mării și un seducător amalgam etnic și cultural de la marginea fostului Imperiu otoman.
Boema artistică, animatorii culturali, scriitorii, arhitecții, chiar și politicienii vin vara la Balcic
Dacă administrația noastră preia un târg modest, pictorii dau aici de Orient în toată splendoarea sa, dar mai ales de un peisaj și de o lumină cu totul aparte. Deși îl vizitase în 1915 și văzuse ce era de văzut, regina Maria se îndrăgostește de Balcic abia în 1924, într-atât de puternic, încât își construiește, pe țărmul stâncos și sălbatic, un adevărat paradis. Se poate spune că datorită ei, din acest moment, mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur și simplu sincron cu realitatea, ba chiar o înrâurește, dându-i o strălucire fără egal în perioada interbelică. Boema artistică, animatorii culturali, scriitorii, arhitecții și chiar și politicienii vin vară de vară la Balcic, înfrumusețându-l și pregătindu-l pentru o promițătoare carieră de stațiune marină și culturală.
Printr-o carte atât de frumoasă, am recâștigat, simbolic, paradisul pierdut
„Pentru turism – scrie Lucian Boia – Balcicul era, într-adevăr, splendid dăruit, atât prin pitorescul lui natural, cât și printr-un pitoresc uman, nu mai puțin bătător la ochi. În totul, era diferit, era altfel. Istorie, legendă, cine mai știe unde era adevărul? De fapt, translația spre legendă e un semn bun, un simptom de vitalitate. Rămâne cu noi doar acea parte a trecutului susceptibilă să stârnească imaginația. Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, și transfigurându-l, s-a așezat un Balcic imaginar.”
Ca orice paradis, și Balcicul a fost pierdut. Lucian Boia l-a reconstruit însă atât de bine din fărâme de memorie, din documente și fotografii de epocă, încât se poate spune că, printr-o carte atât de frumoasă, am recâștigat, simbolic, paradisul pierdut.
Sursa: www.libris.ro