O profesoară de desen, Lucia Pușcașu, are pretenția că este pictor profesionist. Posibil, dar chestiunea asta numai timpul o poate confirma sau infirma. Și tot respectiva doamnă de tradiție bolșevică împarte lumea creatorilor în profesioniști (profesori de desen) și amatori, adică artiștii plastici adevărați (inclusiv unii profesori de desen), dar care sunt retribuiți pentru exercitarea altor profesii (medici, economiști, ingineri, arhitecți, juriști etc.).
E dreptul Luciei Pușcașu să se considere pictor profesionist.
Dacă nu o doare pe ea, de ce să ne doară pe noi?
Dar bine ar face dacă și-ar ține năbădăile bolșevice și incultura crasă strunite în frâu, că nu de alta, s-ar putea să ne supărăm, dacă va mai copita peste tradițiile culturale ale Bucovinei.
În ciuda aparențelor, tradițiile culturale bucovinene nu s-au format în vremea ocupației austriece, ci în vremea României Mari, adică în perioada interbelică, drept revoltă față de cultura „tip plafon”, pe care o impuneau miticii și lucicele „dă București”. Iorga anticipase, încă din 1919, această revoltă a unei intelectualități de elită, expresie a unei civilizații de același calibru, dar a reacționat neinspirat, mai întâi prin amenințare, apoi prin minimalizare grobiană, care a prins în Bucureștii miticilor de atunci și în creierașele lucicelor și culailor necitiți din Bucovina de astăzi.
Cele două mișcări culturale bucovinene, cea a artelor plastice și cea literară, fuseseră premeditate, teoretizate și în bună parte organizate încă din anii 1924-1931, dar cum bucovinenii, în mod tradițional, nu sar un șanț din plin avânt, ci pas cu pas, abia din ianuarie 1932 se pun fundamentele tradiției.
Primii s-au mișcat artiștii plastici, care, fără să știe ce geniu măreț va păși, prin Lucia Pușcașu, peste mormântul uitării lor în Bucovina, au înființat, Duminică, în 31 ianuarie 1932, Societatea Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina (SAAAPB), ziua aceea devenind, ulterior, Ziua Artelor Plastice Bucovinene, sărbătorită, până în 1946, spre sfârșitul lunii ianuarie, nu neapărat în 31, că nu-i praznic, ci simbol comunitar al creativității.
Scriitorii, pentru că erau mai cătinei decât pictorii și sculptorii, s-au prefăcut a nu observa programul lui Iancu Nistor, publicat în nr. 1/1932 al „Junimii literare”, și-abia prin noiembrie 1938 au încropit Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB). Ce-i drept, tinerii scriitori, provocați de Nistor, au înființat, încă din 1932, gruparea „Iconar”, care nu era fascistă, cum o stigmatizează, fără să o cunoască, ignoranții profesioniști (profesori de alfabet și citire), ci contemporan-europeană și pragmatică (publica, anual, câte trei cărți pentru fiecare gen literar). Nici astăzi, de altfel, scriitorii nu-și valorifică tradiția culturală pe care cică o continuă (ei nu citesc, ei doar scriu, de asta se și cheamă scriitori), deși, decenal, se onorează reciproc cu diplome de gândești că toți îs nepoții lui Eminescu (deși au auzit și de Creangă – școala generală, săraca!), nu numai unii.
Pictorii însă, pentru că mai și citesc (de asta nu-s scriitori), și-au asumat, în urmă cu vreo trei anișori, SAAAPB, continuând o tradiție și prin promovarea înaintașilor, dar și prin reluarea unor manifestări tradiționale (Ziua Artelor Plastice Bucovinene, organizarea de saloane în fiecare anotimp, tipărirea de albume și de culegeri de cronici și interviuri etc.). În SAAAPBau intrat și pictori care trăiesc din lefurile de profesori de desen, dar și pictori care trăiesc practicând alte meserii.
După trei ani de zile, când deja s-a reconstituit o tradiție culturală, Lucia Pușcașu sare la gâtul vicepreședintelui Vasile Ilie, că de ce ei și nu ea, profesionista necitită (îi recomand cu căldură SSB), decid asupra Zilei Artelor Plastice, deși ziua aceasta a fost decisă, nu acum, ci în ianuarie 1932, de Pohonțu, Verona, Nichitovici, Luția, Chelariu, Marmeliuc etc.
Pe doamna de desen (mă abțin să o recunosc țață) o doare, de fapt, nu Ziua Artelor Plastice Bucovinene, ci titlul de „Pictor al anului 78 al SAAAPB”, mai ales că au fost și niscaiva părăluțe, care au însoțit diplomele care consfințesc câte un an expozițional de excepție din partea pictorilor-pictori Doina Catargiu și Cătălin Alexandru Chifan, amândoi membri ai SAAAPB, adică ai unei societăți de cultură devenită deja tradiție, din care eu nu fac parte ca „amic”, deși îi sunt mai mult decât atât, așa cum nu face parte nici Pușcașu, ei lipsindu-i exact ceea ce caracterizează și condiționează un lider: generozitatea.
